Panică la Penitenciarul Poarta Albă. Un supraveghetor, atacat de deţinuţi

Știri
Panică la Penitenciarul Poarta Albă. Un supraveghetor, atacat de deţinuţi

Marţi dimineaţă, în jurul orei 09.30, agentul de penitenciare Viorel Băcanu, unic supraveghetor pe secţia E5 din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, a fost agresat de către deţinuţii pe care a încercat să-i oprească dintr-o încăierare extrem de violentă. Acesta a suferit o serie de vătămări corporale.

Deţinuţii implicaţi în agresiune au fost identificaţi cu ajutorul camerelor de supraveghere, actele de violenţă fiind favorizate de faptul că aceştia circulă liber în interiorul secţiei de deţinere. Cei peste 3 – 400 de deţinuti, plasaţi, de regulă, în custodia agentului Viorel Băcanu sunt încadraţi la regimul semi-deschis, iar acesta a avertizat conducerea penitenciarului în legătură cu evidenta situaţie de inferioritate şi cu precaritatea mijloacelor de siguranţă.

Au fost declanşate verificări, din datele iniţiale reieşind că agentul a fost atacat prin surprindere cu un obiect contondent, nefiind exclusă posibilitatea ca altercaţia dintre deţinuţi să fie de fapt o stratagemă, anunţă romaniatv.net.

Agentul supraveghează de unul singur această masă de 3 – 400 de deţinuţi, fiind ajutat de un alt coleg care, însă, are în responsabilitate curţile de plimbare, în contextul în care monitorizarea camerelor video este intermitentă, din lipsă de personal.

Viorel Băcanu avertizase în scris, încă din august 2017, că nu-i poate gestiona singur pe cei peste 420 de deţinuţi aflaţi în secţie la acel moment. Administraţia Naţională a Penitenciarelor solicită o anchetă din partea Ministerului Justiţiei şi sancţionarea celor vinovaţi.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Click.ro
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
Gandul.ro
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!