Ianis Hagi a marcat, dar Legia nu a avut milă de Viitorul!

Ianis Hagi a marcat, dar Legia nu a avut milă de Viitorul!
Viitorul Constanța a pierdut la scor partida susținută în Polonia pe terenul campioanei Legia Varșovia, 2-5.
La meciul de prezentare a lotului în fața propriilor fani, Legia Varșovia a predat o lecție dură puștilor lui Gică Hagi, câștigând cu 5-2 disputa, polonezii neavând practic milă de adversari, chiar dacă constănțenii au marcat primii, prin Ianis Hagi, în minutul 21.

Kucharczyk (min. 25) a egalat de la punctul cu var, iar Cafu (min. 34) şi Kante (min. 44) au stabilit scorul pauzei. Legia a continuat asaltul şi după pauză, când Kante (min. 53) şi Kucharczyk (67) au realizat dubla.

Scorul final al partidei a fost stabilit de Viitorul Constanța, care a înscris ultimul gol al meciului prin Voduţ pe final de meci.

Aceasta a fost a doua înfrângere din opt jocuri de verificare pe care Viitorul le-a susținut în această vară, celelalte șase partide susținute de elevii lui Gică Hagi fiind câștigate.

În această vară, elevii lui Gică Hagi au câștigat amicalele cu Zimbrul Chișinău, scor 5-0, victorie obținută prin golurile marcate de Stoica (min.38), Florescu (min.51), Lyes (min.57), Chera (min.78) și Pitu (min. 90+3) și cu 7-0 contra celor de la Daleszyce Spartacus, marcatori în acest meci fiind Cicâldău (min.23), Vînă (min.30), Ciobanu (min. 55), Florescu (min.58), Iacob (min.67) și Țîră (min. 80 și 83), Znicz Pruszkow, scor 2-0 (goluri Țîră min.12, Cicâldău min. 82), Jagiellonia, scor 2-1 (goluri I. Hagi min. 54, min.Drăguş 67), Podbeskidzie Bielsko, scor 3-2 și le-a pierdut pe cele cu Zaglebie Sosnowiec, scor 0-4 și Legia Varșovia, scor 2-5.

În ultimul meci amical din Polonia, Viitorul va întâlni Radomiak Radom, din liga a treia, joc după care constănțenii vor reveni în țară.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ultima imagine cu Mădălina Apostol în viață. Detaliul care a ieșit la iveală în poză
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ultima imagine cu Mădălina Apostol în viață. Detaliul care a ieșit la iveală în poză
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Click.ro
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Digi 24
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Digi24
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
go4it.ro
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
Gandul.ro
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!