Rezultate finale Definitivat 2018. Ce note au primit cadrele didactice

Rezultate finale Definitivat 2018. Ce note au primit cadrele didactice

Rezultatele finale ale examenului naţional de definitivare 2018 vor fi afişate vineri, 27 iulie, pe definitivat.edu.ro. Contestațiile au foste depuse la centrele de examen, în zilele de 24 iulie, după afişarea rezultatelor, şi 25 iulie, până la ora 14:00. Înainte de contestaţii, rata de promovare la concursul naţional de definitivare în învăţământ este de 75,75%.

Rezultate finale Definitivat 2018. Ce note au primit cadrele didactice

Peste 150 de candidaţi au obţinut nota 10 la proba scrisă, iar 301 au primit note sub cinci, anunţa, marţi, MEN.

“Procentul de promovare (medii mai mari decât 8) înregistrat de candidaţii care au susţinut proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământul preuniversitar (sesiunea 2018) este de 75,75% – înainte de soluţionarea contestaţiilor”, se arăta într-un comunicat de pres, potrivit Mediafax.

8.670 de candidaţi au dobândit dreptul de a susţine proba scrisă. Au fost prezenţi în sălile de examen 8.101 de persoane dintre care 695 s-au retras, cinci au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă, iar patru lucrări au fost anulate în centrele de evaluare.

Citește și: Rezultate Definitivat 2018. Primele note pentru profesori, de la EDU.RO

O persoană poate susţine proba scrisă de cel mult trei ori fără a plăti taxă. Ulterior, susţinerea examenului va fi condiţionată de achitarea unor taxe stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale. De asemenea, cei care nu au promovat se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susţinerii examenului, a stagiului de practică de un an şcolar.

La proba scrisă au putut participa candidaţii care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine”, media aritmetică a notelor obţinute la cele două inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Citește și: REZULTATE FINALE BAC 2018. Edu.ro anunță notele după rezolvarea contestațiilor

Calendarul de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ

Înscrierea candidaților pentru obținerea definitivării în învățământ s-a făcut la unitățile de învățământ, până în data de 9 octombrie 2017, inclusiv. Celelalte etape prevăzute în calendarul de organizare și desfășurare a acestui examen, aprobat prin ordin  de ministru, sunt următoarele:

  • până la 2 octombrie 2017- emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen județene/a Municipiului București
  • până la 9 octombrie 2017- transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratele școlare județene/ISMB în paralel cu verificarea și avizarea acestora,
  • 9 – 31 octombrie – informarea candidaților cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere (9 – 31 octombrie).
  • Inspecțiile de specialitate vor fi efectuate până la 1 iunie 2018
  • 3 – 10 iunie 2018 – în vederea susținerii probei scrise, dosarele de înscriere ale candidaților din baza de date vor fi completate și validate.
  • 24 iulie- prima afișare a rezultatelor înregistrate de participanții la proba scrisă
  • 24 și 25 iulie vor putea fi depuse contestații
  • 25 – 27 iulie – soluționarea contestațiilor
  • 27 iulie- afișarea rezultatelor finale
  • 30 iulie – 3 august- listele nominale cu candidații admiși vor fi transmise la Ministerul Educației Naționale, urmând să valideze rezultatele examenului prin ordin de ministru.
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!