Autoritățile au decis! Are legătură cu creșterea porcilor în gospodării

Știri
Autoritățile au decis! Are legătură cu creșterea porcilor în gospodării

Gospodăriile în care au fost depistați porci cu pestă africană trebuie să-i sacrifice „fără posibilitatea repopulării”, arată un document publicat marți de Agrointeligența.

Documentul prevede, între altele, „determinarea depopulării într-un termen limită prin sacrificarea pentru consum propriu sub control sanitar-veterinar, fără posibilitatea repopulării și abatorizarea porcilor din gospodăriile populației, fără posibilitatea repopulării”.

Pentru prevenirea pestei porcine africane, autoritățile au pregătit un set de măsuri care includ depopularea suinelor pe o rază de minim 10 km în jurul fermelor afectate și respectarea condițiilor de biosecuritate pentru gospodării.

În urma discuțiilor purtate în cadrul Grupului Național de Experți privind combaterea și prevenirea răspândirii pestei porcine africane, președintele ANSVSA a prezentat măsurile recomandate: 1 – depopularea în jurul fermelor; 2 – respectarea condițiilor de biosecuritate din exploatații nonprofesionale cu suine”, arată documentul citat.

Potrivit înscrisului, pentru depopularea în jurul fermelor se propune depopularea pe raza a minim 10 km în jurul exploatațiilor afectate de virus.

În act se mai precizează că măsurile au fost supuse la vot, fiind aprobate în unanimitate de voturi.

În încheierea ședinței, domnul secretar de stat dr. Raed Arafat a menționat faptul că în cadrul acesteia s-a luat act de recomandările Grupului Național de Experți și a supus aprobării măsurile propuse, acestea fiind acceptate în unanimitate. Totodată s-a aprobat ca prezenta minută să fie transmisă instituțiilor reprezentate în CNCB și instituțiilor prefectului prin grija IGSU/ISUJ/ISU BIF”, arată actul citat.

Potrivit Agrointeligența, documentul a fost elaborat și aprobat în 29 august.

Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat marți în județul Galați, în localitatea Tudor Vladimirescu, în extravilanul căreia, la sfârșitul săptămânii trecute, au fost sacrificați 15 porci din cauza virusului. De data aceasta, pesta a apărut într-o gospodărie. Numărul porcilor sacrificați din cauza infestării cu virsurul pestei porcine africane a ajuns la 159.645 de capete, boala evoluând în 11 județe și 190 de localități – 826 de focare, a anunțat la începutul lunii septembrie, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentară – ANSVSA.

Potrivit ANSVSA, pesta porcină africană evoluează în 11 județe, 190 de localități, cu un număr total de 826 de focare (dintre care 11 în exploatații comerciale industriale, unul în abatorul aparținând unei ferme și unul într-o exploatație comercială de tip A) și 46 de cazuri la mistreți, iar în total au fost eliminați 159.645 de porci afectați de boală.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Maria Boroghină, „regina videochat-ului”, de la studio direct în bucătăria MasterChef! Ce știe fiica ei de 6 ani despre meseria mamei
Click.ro
Maria Boroghină, „regina videochat-ului”, de la studio direct în bucătăria MasterChef! Ce știe fiica ei de 6 ani despre meseria mamei
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Digi 24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Digi24
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
go4it.ro
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Susținătorii lui Georgescu, în fața sediului DIICOT. Peste 150 de persoane așteaptă ca fostul candidat la prezidențiale să iasă de la audieri
Gandul.ro
Susținătorii lui Georgescu, în fața sediului DIICOT. Peste 150 de persoane așteaptă ca fostul candidat la prezidențiale să iasă de la audieri
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!