Dică se ia de Stoican: „Înainte de jocurile cu noi îi mâncăm, îi facem, îi urcăm pe garduri. Trebuie să muşcăm noi din adversar!”

Dică se ia de Stoican: „Înainte de jocurile cu noi îi mâncăm, îi facem, îi urcăm pe garduri. Trebuie să muşcăm noi din adversar!”
Nicolae Dică, antrenorul principal al formației FCSB, nu a rămas indiferent la discursul agresiv pe care Flavius Stoican, antrenorul formației politehnica Iași l-a avut la conferința de presă premergătoare duelului dintre cele două echipe care va avea loc în Copou de la ora 20:30.

Dică s-a arătat deranjat de faptul că Stoican a spus că jucătorii săi vor „mușca” din roș-albaștri și a făcut apel la fair-play, exprimându-și totodată speranța că jucătorii săi nu vor fi urcați pe garduri în Moldova.

„Se întâmplă asta la fiecare echipă pe care noi o întâlnim, mi-aş dori ca aceste declaraţii să fie date şi înainte de alte jocuri. Înainte de jocurile cu noi îi mâncăm, îi facem, îi urcăm pe garduri. Trebuie să muşcăm noi din adversar. Într-adevăr am pierdut campionatul acolo dar trebuie să ne gândim că anul acesta este un nou început, un alt obiectiv pus în joc, pe care noi trebuie să îl îndeplinim şi trebuie să mergem acolo să câştigăm”, a declarat Nicolae Dică, antrenorul principal al FCSB într-o conferinţă de presă premergătoare confruntării.

Victoria pe care CFR Cluj a obținut-o în această rundă la Chiajna cu Concordia, scor 1-0, a pus o presiune teribilă pe roș-albaștri, care sunt la cinci puncte distanță de campioni și pentru a nu pierde cotactul cu aceștia sunt condamnați să învingă.

Misiunea elevilor lui Nicolae Dică nu se anunță însă a fi deloc una ușoară. Deși în tabăra vicecampioanei cuvântul de ordine este „revanșă”, FCSB dorind să răzbune înfrângerea din play-offul ediției trecute de campionat din Copou care le-a fost fatală, roș-albaștrii pierzând practic titului în urma acelui eșec, Florinel Coman & co nu vor fi așteptați deloc cu brațele deschise de moldvoeni. Ba din contră. Flavius Stoican, tehnicianul ieșenilor a aprins confruntarea anunțând că fotbaliștii săi vor „mânca” din adversari și îi vor învinge.

Partida Politehnca Iași- FCSB va avea loc astăzi de la ora 20:30 și va fi transmisă în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ultima imagine cu Mădălina Apostol în viață. Detaliul care a ieșit la iveală în poză
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ultima imagine cu Mădălina Apostol în viață. Detaliul care a ieșit la iveală în poză
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Click.ro
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Digi 24
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Digi24
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
go4it.ro
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
Gandul.ro
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!