METEO 29 noiembrie. Ger năprasnic. Temperaturi de -12 grade Celsius

Știri
METEO 29 noiembrie. Ger năprasnic. Temperaturi de -12 grade Celsius
METEO 29 noiembrie. Ger năprasnic

METEO 29 noiembrie – Potrivit vremea.ro, joi temperaturile vor continua să scadă în toată țara, devenind chiar deosebit de rece pentru sfârșitul acestei luni. Totuși, aspectul său se va ameliora, unele ninsori slabe izolate urmând să mai cadă doar în Transilvania și în Oltenia, în prima parte a zilei. 

Vântul amplifică senzația de frig și va sufla tare în Dobrogea și în Bărăgan. În restul regiunilor, vântul va sufla slab, cel mult slab până la moderat. Maximele termice vor urcă la prânz până spre -3…2 grade în Transilvania și Maramureș, 0-5 grade în Banat și Crișana (cu cele mai ridicate valori așteptate în sudul Banatului), -2…3 grade în Oltenia, Muntenia și Dobrogea și -7…-2 grade în Moldova.  

METEO 29 noiembrie. Vremea în București

În București, vremea va fi deosebit de rece. Cer parțial noros, iar vântul va sufla cu putere. Prognoza meteo de joi indică faptul că ninsorile se vor opri în București, ca un element pozitiv al zilei.

Temperaturile maxime și minime se vor încadra între  -4°C și  -8°C. Vântul va sufla în rafale de 43 km/h pe timpul zilei și în rafale de 39 km/h pe timpul nopții. Vremea va fi deosebit de rece a doua zi, vineri, temperaturile minime la București coborând la -11 grade Celsius.  

METEO 29 noiembrie. Vremea la munte

Paradoxal, la munte va răsări soarele, dar asta nu înseamnă că va fi cald. Valorile termice vpor scădea extre, de mult pe timpul nopții, până la -12 grade Celsius. Va fi cea mai geroasă nopate din această săptămână, iar cei care locuiesc la munte sau se află acolo, în trecere, trebuie să țină cont de asta. Temperaturile de joi, la munte, se vor situa între  -5°C și -12°C.

Vântul va sufla cu putere, mai cu seamă pe parcursul zilei – în rafale de 28 km/h. Cerul va deveni parțial noros și nu sunt anunțate ninsori.  

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Click.ro
Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Deputata traseistă de la S.O.S, înregimentată la PNL, a tras în liberali din toate poziţiile cu interpelară şi acuzaţii
Gandul.ro
Deputata traseistă de la S.O.S, înregimentată la PNL, a tras în liberali din toate poziţiile cu interpelară şi acuzaţii
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli