Detalii șocante! Ei sunt cei doi tineri găsiţi morţi în Oraviţa! Cum au murit

Detalii șocante! Ei sunt cei doi tineri găsiţi morţi în Oraviţa! Cum au murit
Ei sunt tinerii care au fost găsiți morți la Oravița

Detalii șocante!  Un subofiţer de la Poliţia Transporturi şi iubita lui au fost găsiţi morţi, înjunghiaţi, într-un bloc din Oraviţa. Cornel Hernea, de 37 de ani, şi iubita lui, Marcela G, 35 de ani, au fost găsiţi fără viaţă în această dimineaţă. 

Gabriela Iancu, purtător cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că polițistul în vârstă de 37 de ani și-a omorât concubina, înjunghiind-o, apoi – folosind același cuțit – s-a sinucis.

”Este vorba despre o crimă urmată de sinucidere. Nu era o familie legal constituită, un polițist de la TF Oravița, de 37 de ani, concubina sa, de 33 de ani, aveau o fetiță de un an și două luni. Fiica acestora, din fericire, se afla la părinții tatălui. (…) Leziunile produse asupra polițistului TF sunt autoprovocate, lovitura în inimă i-a fost fatală cu un obiect contondent, posibil cuțit. De asemenea, și asupra concubinei sale, tot obiect contondent, posibil cuțit, în zone vitale, spate, inimă, multiple lovituri. Este vorba despre o crimă urmată de sinucidere, cu certitudine alte persoane nu au fost implicate”, a spus Iancu.

Detalii șocante! ”Nu a avut niciun fel de probleme cu serviciul!”

Potrivit reprezentantului Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, polițistul și iubita sa aveau probleme în relație, care nu erau de natură financiară, mai multe persoane urmând să fie audiate. La rândul său, purtătorul cuvânt al IPJ Caraș Severin, Nicorici Dinu, a spus că polițistul era încadrat din martie 2002 și ultima evaluare psihologică a trecut-o cu bine în luna martie a acestui an.

”Colegul nostru este încadrat în Poliția Română din luna martie a anului 2002, a fost absolvent al Școlii de Agenți de Poliție Câmpina, a fost repartizat în Poliția Transporturi Caraș-Severin și a lucrat la Postul de Poliție Transporturi Caransebeș, Moldova Nouă și Oravița. A fost cunoscut ca un coleg foarte bun, nu a avut niciun fel de probleme cu serviciul, în luna martie a acestui an a fost evaluat psihologic pentru îndeplinirea atribuțiunilor funcționale, a fost declarat apt pentru îndeplinirea serviciului, nu am avut niciun fel de fapte care să ne indice o posibilă astfel de întâmplare nefericită”, a spus Dinu.

Detalii șocante! ”La serviciu a avut un comportament firesc, normal!”

Mai mult, Nicorici Dinu a precizat că polițistul de la Transporturi a avut dreptul să poarte armă, fiind polițist de poliție judiciară. Cu toate acestea, a acuzat, în ultimele zile, probleme de sănătate fizică, aflându-se în concediu medical.

„La serviciu a avut un comportament firesc, normal. Ceea ce știu este faptul că a acuzat în ultimul timp câteva probleme de sănătate fizică și că șefii lui l-au îndemnat să-și rezolve problemele. De alttfel, în momentul acesta era într-un concediu medical de 10 zile. Nu erau probleme grave și nu aveau nicio legătură cu starea psihică”, a precizat Dinu.

Apelul la 112 care a anunțat crima urmată de sinucidere a fost făcut joi dimineața, la ora 08.48, de către mama polițistului, care a sesizat că fiul său nu răspunde nici la apeluri telefonice și nici la ușă.

„O echipă de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență a venit la fața locului, a forțat ușa, au fost găsite cele două cadavre în încăperile apartamentului respectiv. Din declarațiile părinților, ale mamei, a rezultat faptul că în această dimineață (joi dimineața – n.r.), între orele 7 și 8 a avut o convorbire cu polițistul”, a mai spus Dinu.

Un polițist de la Poliția Transporturi și concubina lui au fost găsiți morți în casă, joi dimineața, în Oravița, județul Caraș-Severin.

Cadavrele celor două persoane au fost găsite pe podea, în camere diferite. Arma polițistului nu era asupra sa, aceasta fiind predată la post la ieșirea din tură.

Mama bărbatului a descoperit cadavrele

Mama bărbatului s-a speriat fiindcă fiul ei nu răspundea la telefon şi nici la uşă. Ea a fost cea care le-a descoperit trupurile lipsite de viaţă. Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit primii la locul tragediei, după apelul la 112 făcut la ora 8.48, cu scopul de a debloca uşa. 
„Am fost sesizaţi prin apel 112 despre faptul că un poliţist de la Poliţia Transporturi Oraviţa este găsit în locuinţă decedat. În locuinţă a fost găsită şi concubina acestuia, de asemenea decedată. În prezent se desfăşoară cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin pentru stabilirea stării de fapt”, a declarat Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al Poliţiei cărăşene, potrivit observator.tv.  

Ei sunt tinerii care au fost găsiți morți la Oravița

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Click.ro
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
Gandul.ro
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!