Încă patru jucători out de la Dinamo: „Nu vor merge în cantonament!”

Încă patru jucători out de la Dinamo: „Nu vor merge în cantonament!”

Președintele formației Dinamo București, Alexandru David, a declarat că în lotul pe care Mircea Rednic îl va deplasa în cantonamentul din Antalya nu vor merge patru jucători care au terminat anul trecut în tricoul „câinilor.

„Hanca nu va pleca în cantonament cu Dinamo. În momentul în care a spus că Dinamo a murit pentru el, lucrurile sunt clare. La valoarea lui Hanca nu va fi greu să-și găsească echipă, mai ales că este vorba de câteva zeci de mii de euro. Cu Gomelt încă nu am început discuțiile, cu Axente de asemenea. Și cu Katsikas vom avea o discuție când se va întoarce. Rezilierile n-au fost puține, au fost 10 jucători care au plecat în ultima lună și jumătate. Mai avem discuții cu alți jucători. Așteptăm ca toți să se întoarcă din vacanță. Cei care discută rezilierea nu vor pleca în cantonament. Vor avea un program de pregătire separat, le vom pune la dispoziție preparator și tot ce au nevoie”, a declarat Alexandru David.

Oficialul alb-roșilor a afirmat că la capitolul venire zilele acestea ar putea semna mijlocașul Mustoe.

„Mustoe este în România, face vizita medicală și dacă totul e ok va semna”, a conchis David.

După 21 de runde, Dinamo este pe locul 11 cu 22 de puncte, „câinii” fiind la nouă puncte de cei de la Astra Giurgiu care se află pe locul 6, ultimul care asigură prezența în play-off.

La reluarea campionatului, Dinamo va juca pe teren propriu cu Poli Iași, duelul urmând a se disputa luni, 4 februarie de la ora 20:00 în direct la Digi Sport, Telekom Sport și Look.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Click.ro
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Gandul.ro
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute