Românul dispărut într-un râu din Italia nu a fost găsit încă: ”Demersurile de căutare sunt în desfășurare”

Românul dispărut într-un râu din Italia nu a fost găsit încă: ”Demersurile de căutare sunt în desfășurare”
Românul dispărut într-un râu din Italia nu a fost găsit încă

MAE a transmis că patru dintre românii care se aflau într-un autoturism care s-a răsturnat într-un râu din apropierea orașului Montova, din nordul Italiei, au reușit să se salveze, însă cel de-a cincelea este încă dat dispărut, demersurile de căutare fiind în desfășurare.

„Consulatul General al României la Milano urmărește îndeaproape evenimentele legate de incidentul produs în orașul Montova, Regiunea Lombardia, în care a fost implicat un autoturism în care se aflau cinci cetățeni români. Reprezentanții oficiului consular au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații cu privire la identitatea persoanelor afectate, starea de sănătate a acestora și circumstanțele producerii accidentului”, au anunțat, miercuri, reprezetanții Ministerului de Externe, în urma unei solicitări mediafax.ro.

Sursa citată adaugă că „potrivit datelor preliminare obținute de către reprezentanții oficiului consular, cetățenii români se aflau într-un autoturism parcat în apropierea râului Mincio și din cauza vremii nefavorabile care a afectat zona, autoturismul s-a răsturnat în albia râului. Patru dintre cetățenii români au reușit să se salveze, aceștia fiind în afara oricărui pericol. Cel de-al cincilea cetățean român a fost dat dispărut, demersurile de căutare fiind în desfășurare”.

Situația este monitorizată cu prioritate

Consulatul General al României la Milano monitorizează „cu prioritate situația” și este în legătură permanentă cu autoritățile locale, „fiind pregătit să acorde asistență consulară, în funcție de solicitări”, potrivit sursei menționate.

Un autoturism în care erau cinci români a căzut luni într-un râu, în nordul Italiei, una dintre persoane fiind dispărută, anunţă autorităţile italiene, care au lansat operaţiuni de căutare, informează presa italiană. În contextul intemperiilor care afectează nordul Italiei, un autoturism în care erau cinci pescari români a căzut în Râul Mincio, în apropierea orăşelului Mantova şi a Lacului Garda, informează Radio Onda D’Urto şi MeteoWeb.eu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Click.ro
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
Gandul.ro
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!