Ruby s-a mutat în casă nouă: „Pot să spun că am dat toată munca mea”

Știri

După ce ani buni a locuit cu bunica ei ori cu chirie, fiind mereu cu valiza pregătită la ușă, iată că Ruby și-a îndeplinit visul. Se mută în casă nouă. Artista a povestit faptul că toți banii pe care i-a câștigat în ultima perioadă i-a investit în casă.

Celebra cântăreață a agonisit o mică avere în urma concertelor susținute prin țară și străinătate, așa că acum, la vârsta de 29 de ani, și-a permis să investească tot ce are locuința mult visată.

„Mai am de lucru la casă, aştept să vină canapeaua şi blatul de bucătărie şi să-mi prăjesc prima porţie de cartofi prăjiţi în bucătăria mea. Pe casă pot să spun că am dat toată munca mea, sufletul meu, inima mea. Am ajuns la investiţia de aproape de 300.000 de euro, surprinzător. Pentru că eu credeam că 15.000 de euro sunt de ajuns să-mi termin treaba cu casa. Pentru că acum m-am mutat în renumitul cartier Colentina, într-un apartament duplex. Locuiesc cu iubitul meu dar şi cu patru pisici şi urmează să vină şi cei patru căţeluşi după ce pun balustradă la balcon. Mamaia este deocamdată la Constanţa unde are grijă de un frăţior mai mic de patru ani de la tatăl meu. Ştiu că voi ştiţi de un alt frate de-al meu care are 10 ani şi pe care îl ştie toată lumea”, ne-a povestit Claudia – Ruby. Şi tot ea ne-a mai povestit că face în continuare muzică şi are multe surprize pentru fanii ei de pretutindeni. „Lucrez în studioul de înregsitrări cu Shift la următorul single Am multe piese foarte cool, nu numai în română ci şi în spaniolă, portugheză şi în engleză pentru că vreau să cuceresc lumea”, a declarat Ruby pentru Click.ro

Ruby, despre relația cu iubitul

Ruby are o relație de șase ani cu Robert, însă lucrurile nu sunt deloc roz între ei, ba din contră, se ceartă foarte des și se despart dacă așa simt. Artista și iubitul ei recunosc faptul că amândoi sunt foarte încăpățânați, iar acest lucru le afectează de multe ori relația, însă reușesc de fiecare dată să treacă peste orice ceartă.

„Ăștia puteam fi noi. Suntem mai proști decât alții. O amenințare subtilă, îți bag șuruburile pe gât, ceva finuț, de dumincă după amiază. Suntem vărsători amândoi, încăpățânați amândoi. Tocmai pentru că ne cunoșteam latura asta am avut emoții pentru participarea noastră la „Asia Express’. Nu ne-am bătut, nu ne-am scos ochii. Ne-am despărțit de vreo 2 ori, ne-am despărțit înainte de Asia de multe ori, s-a dus și acasă, după iar s-a întors, după a venit și am plecat eu. Noi ne despărțim categoric, noi nu ne jucăm.” a declarat artista.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Am pierdut-o pe ringul de dans!” Ce s-a întâmplat la petrecerea de 12 ore la care a participat Brad Pitt
Click.ro
„Am pierdut-o pe ringul de dans!” Ce s-a întâmplat la petrecerea de 12 ore la care a participat Brad Pitt
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Digi 24
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Țara care vrea să-i reţină pe turiştii care depăşesc termenul de şedere permis: „Această măsură va asigura respectarea condiţiilor”
Digi24
Țara care vrea să-i reţină pe turiştii care depăşesc termenul de şedere permis: „Această măsură va asigura respectarea condiţiilor”
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
Promotor.ro
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
go4it.ro
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Nicușor Dan anunță că va semna mâine decretul pentru desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Ce spune președintele despre varianta anticipatelor
Gandul.ro
Nicușor Dan anunță că va semna mâine decretul pentru desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Ce spune președintele despre varianta anticipatelor
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Mediafax Italia
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!
Mediafax Spania
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!