42 de grade Celsius la umbră – cea mai ridicată temperatură în luna iunie din istoria României

42 de grade Celsius la umbră - cea mai ridicată temperatură în luna iunie din istoria României

Prima lună calendaristică de vară este caracterizată, în general, printr-o alternanţă a zilelor însorite şi călduroase cu cele ploioase şi reci, valorile termice urcând la peste 30 grade Celsius în perioadele calde, iar în cele ploioase, precipitaţiile depăşesc cantităţile medii lunare într-un interval de numai câteva ore, conform caracterizării climatice a lunii iunie.

Temperatura maximă absolută a lunii iunie în România este 42 grade Celsius, aceasta fiind înregistrată la Oraviţa, în data de 29 iunie 1938.

La Bucureşti, temperatura maximă absolută a primei luni de vară calendaristică este de 40,3 grade Celsius şi a fost înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret în data de 20 iunie 1918.

La staţiile meteorologice Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Băneasa, maxima absolută este 39,8 grade Celsius şi respectiv 39 grade Celsius, ambele înregistrându-se în data de 26 iunie 2007.

„În data de 26 iunie 2007 s-au înregistrat maxime absolute la 48 de staţii meteorologice, acestea fiind, în general, peste 34 de grade Celsius. În topul anilor cu cea mai caldă lună iunie din perioada 1961-2018, anul 2007 se află pe locul 2. Ani în care s-au înregistrat temperaturi maxime absolute mari în luna iunie, majoritatea peste 33 de grade Celsius, au mai fost: 2002, 2000, 1987”, notează ANM.

Care a fost recordul de temperatură minimă în iunie

La polul opus, temperatura minimă absolută a lunii iunie în România este de minus 12 grade Celsius, înregistrată la staţia meteorologică Vf. Omu, în zilele de 5 şi 6 iunie 1939.

La Bucureşti, minima absolută a lunii iunie este de 4,2 grade Celsius, înregistrată în data de 3 iunie 1918, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce avere are Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Apartamentele, terenurile și economiile din declarația de avere
Click.ro
Ce avere are Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Apartamentele, terenurile și economiile din declarația de avere
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Bătaie ca în filme între frații Costel și Emil Caran. Este război la vârful lumii interlope
Gandul.ro
Bătaie ca în filme între frații Costel și Emil Caran. Este război la vârful lumii interlope
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”