Lovitură dură pentru Sile Cămătaru. Cum a ajuns interlopul în pragul disperării

Lovitură dură pentru Sile Cămătaru. Cum a ajuns interlopul în pragul disperării
Lovitură dură pentru Sile Cămătaru. Cum a ajuns interlopul în pragul disperării

Vasile Balint, cunoscut sub numele de ”Sile Cămătaru”, a primit o lovitură dură. Cunoscutul interlop se află în spatele gratiilor, însă veștile pe care le primește de ”afară” nu sunt deloc bune. 

Povestea este, totuși, simplă. Vasile Balint dorește să părăsească mai repede penitenciarul, astfel că a deschis mai multe procese în acest sens. Numai că judecătorii s-au dovedit a fi, cel puțin până acum, intransigenți, astfel că i-au respins interlopului toate cererile. Dar asta nu este totul. Sile Cămătaru este acuzat, acum, de infracțiuni la alte legi speciale. Ceea ce se traduce prin proxenetism, trafic de droguri sau infracţiuni de corupţie, motiv pentru care interlopul ar putea sta în închisoare o perioadă și mai lungă de timp.

La sfârșitul lui 2017, Sile Camătaru a fost condamnat de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție la 5 ani și 6 luni de închisoare cu executare, într-un dosar de infracțiuni de violentă-șantaj, cămătărie, omor, nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Fraţii Cămătaru, condamnaţi la ani grei de închisoare cu executare

Liderii clanului „Cămătarilor” din Capitală, fraţii Nuţu şi Sile Cămătaru, dar şi şefii grupării „Sportivilor” au fost condamnaţi la ani grei de închisoare cu executare într-un dosar care este pe rolul instanţelor de patru ani şi jumătate. Sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă.

Vasile Balint, supranumit Sile Cămătaru, a fost condamnat la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare, deşi, în primă instanţă, pedeapsa lui fusese de şapte ani. Nuţu a rămas cu sentinţa dată de Curtea de Apel Bucureşti, adică cinci ani şi cinci luni, tot cu executare. În acelaşi dosar, Mario Nuţu Balint, fiul lui Sile Cămătaru, a primit doi ani de închisoare cu suspendare. Şeful clanului Sportivilor a fost condamnat, la rândul lui, la nouă ani de închisoare.

Nuţu şi Sile Cămătaru, precum şi liderul clanului „Sportivilor”, Radu Cristian Roşca, au fost trimişi în judecată în iulie 2013, alături de alţi 51 de interlopi, pentru săvârşirea de infracţiuni de violenţă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!