A murit Ion Vasile, tatăl jurnalistei răpite în Irak în 2005!

A murit Ion Vasile, tatăl jurnalistei răpite în Irak în 2005!

Medicul Ion Vasile, fost lider PSD, senator şi prefect și unul dintre cei mai influenți politicieni din Buzău, a murit răpus de o boală necruțătoare. Ion Vasile este tatăl lui Marie Jeanne, jurnalista răpită în Irak în 2005, alături de doi colegi, Ovidiu Ohanesian și  Sorin Mișcoci.

Ion Vasile s-a născut pe 12 ianuarie 1950, la Blăjani, a urmat Facultatea de Medicină Generală, specialitatea pediatrie, la Institutul de Medicină şi Farmacie din Iaşi, între 1967 şi 1973. Între anii 1977 şi 1980 a efectuat stagii de specializare în chirurgie pediatrică şi alte cinci cursuri de perfecţionare în Bucureşti. După absolvire este medic secundar (rezident în specialitatea chirurgie pediatrică) la Spitalul Clinic de Copii din Bucureşti (1973 – 1980), medic principal de specialitate la Spitalul Judeţean Buzău (1980 – 1989); din 1991, medic primar în specialitatea chirurgie pediatrică. Şi-a continuat activitatea profesională, în paralel cu cea politică, relatează Opinia, conform News.ro.

În perioada 1990-2000 a fost senator FSN/PDSR, între anii 2001 şi 2004 a ocupat funcţia de prefect (PDSR/PSD) de Buzău, pentru a reveni în Senat în perioada 2004-2012. A fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Ecuador în perioada 1993-1996. A condus organizaţia judeţeană a Frontului Salvării Naţionale/Frontului Democrat al Salvării Naţionale/Partidului Democraţiei Sociale din România/Partidului Social Democrat din 22 decembrie 1989 până în mai 2010, când a demisionat din partid, după care a trecut la Partidul Conservator şi apoi la Uniunea Naţională pentru Progresul României.

Timp de aproape două decenii, medicul Ion Vasile a fost cel mai influent politician buzoian. Până în 1989, îşi conturase renumele de chirurg pediatru, fapt care i-a înlesnit accesul la rolul de organizator al Frontului Salvării Naţionale; apoi a condus filiala buzoiană a formaţiunilor derivate din acesta: Frontul Democrat al Salvării Naţionale, Partidul Democraţiei Sociale din România şi Partidul Social Democrat.

A fost senator în mandatele 1990-1992, 1992-1993, 1996-2000 şi 2004-2008. Între 1993 şi 1996 a fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Ecuador, iar între 2001 şi 2004, a deţinut funcţia de prefect al judeţului Buzău, sub guvernul Adrian Năstase, ultimul fiind poate cel mai strident capitol al vieţii publice a lui Vasile Ion, sau „Doctorul”, cum i s-a spus în cercul de apropiaţi, perioadă presărată cu scandaluri şi acuzaţii cum că patronează mafia din judeţ.

Ieşirea din scena politică a lui Vasile Ion a început în 2009, odată cu scindarea membrilor PSD într-o tabără care îl susţinea pe „Doctor” şi o alta creată în jurul tandemului Constantin Boşcodeală-Victor Mocanu (venit de la Partidul Democrat). În martie 2009, preşedintele PSD Mircea Geoană a avut discuţii cu cei trei politicieni judeteni, întâlnirea fiind una extrem de tensionată; Mircea Geoană s-ar fi situat clar împotriva lui Ion Vasile. În anul următor, în luna mai, senatorul Vasile Ion a anunţat că demisionează din partid, după ce a fost revocat de la şefia PSD Buzău „în mod stalinist”. El a arătat că revocarea sa a fost decisă de Biroul Permanent Naţional la propunerea preşedintelui Partidului Social Democrat, Victor Ponta, ulterior acesta din urmă recunoscând acest lucru, conform Opinia.

După două scurte peripluri în Partidul Conservator şi în Uniunea Naţională pentru Progresul României, Ion Vasile şi-a încheiat cariera politică dând o mână de ajutor alegerii lui Cristinel Bâgiu, candidatul Uniunii Social Liberale la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean la alegerile parlamentare din vara anului 2012. Ulterior, la începutul lui martie 2016, Ion Vasile a încercat să preia conducerea organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Liberal, alături de deputatul Adrian Mocanu şi senatorul Constantim Popa, cu binecuvântarea prim-vicepreşedintelui PNL Teodor Atanasiu.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
Click.ro
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!