Doliu în lumea teatrului! Cătălina Buzoianu a încetat din viață la 81 de ani

Doliu în lumea teatrului! Cătălina Buzoianu a încetat din viață la 81 de ani

Cătălina Buzoianu a murit la vârstă de 81 de ani, anunță Casa de producție a TVR pe pagina sa de Facebook. Născută pe 13 aprilie 1938 la Brăila, Buzoianu a fost unul dintre cei mai importanți regizori de teatru din România.

Și-a dedicat viața scenei și învățământului teatral, din 1975 fiind profesoară la catedra de regie teatru, iar din 1990 – decan al secției de teatru din cadrul UNATC București. Este căsătorită cu actorul Papil Panduru și are doi copii: pe Ștefănuț Iordănescu (dintr-o căsătorie anterioară) regizor de teatru și fost director de teatru (la Naționalul din Timișoara și la Teatrul Bulandra din București), și pe Velica Panduru, scenograf de carieră, nume recunoscut în comunitatea teatrală. Cătălina Buzoianu are peste o sută de piese montate în țară și în străinătate, activitatea sa artistică fiind recompensată cu numeroase premii românești și internaționale.

După absolvirea institutului a fost repartizată la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași, apoi a fost regizor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, până în anul 1973. În perioada 1979-1985 a fost prim-regizor permanent la Teatrul Mic din București, apoi regizor permanent la Teatrul Bulandra, din 1985 până la pensionare, în 2006. A realizat numeroase adaptări pentru teatru după romane ale unor autori consacrați. Una din cele mai cunoscute reușite în acest sens fiind premiera de laTeatrul Lucia Sturdza Bulandra cu „O dimineață pierdută” după romanul omonim de Gabriela Adameșteanu. Pe lângă teatru, a regizat și spectacole de operă. A colaborat cu multe teatre din țară și din străinătate.

În paralel cu activitatea de regizor, începând din anul 1975 Cătălina Buzoianu a fost profesoară la Catedra de Regie Teatru a IATC București (azi UNATC), din 1990 ocupând și funcția de decan al Secției de Teatru. După pensionare, a predat la masterat cursurile de Antropologie și de Forme alternative de teatru. (sursa: Wiikipedia).

Teatrul românesc le-a mai pierdut în ultimele zile pe actrițele Florina Cercel și Monica Ghiuță, dar și pe actorul Damian Crâșmaru.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Click.ro
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
Gandul.ro
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!