Acasă » Știri » Mario Iorgulescu NU a mai fost transferat în Italia. Vestea primită de familie

Mario Iorgulescu NU a mai fost transferat în Italia. Vestea primită de familie

De: Keva Iosif 21/09/2019 | 11:43
Mario Iorgulescu NU a mai fost transferat în Italia. Vestea primită de familie

Medicii și familia lui Mario Iorgulescu au încercat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, să-l transfere pe tânăr de la Spitalul Elias la o clinică din Italia, transferul nereușind, din motive care nu au fost date încă publicității. 

Surse medicale au declarat pentru Mediafax că medicii și familia lui Mario Iorgulescu au încercat să-l transfere, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, cu un avion, de la Spitalul Elias din Capitală, acolo unde a fost internat acum mai bine de două săptămâni, la o clinică din Italia, însă din cauza unei defecțiuni tehnice a aeronavei, acest lucru nu a fost posibil, astfel că Mario Iorgulescu se află, sâmbătă dimineață, internat tot în Spitalul Elias din Capitală.

Potrivit surselor citate, există recomandarea din partea medicilor ca fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal să fie transferat pentru îngrijiri de specialitate la clinica din Italia.

Acum două săptămâni, Mario Iorgulescu a fost internat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Elias de către un echipaj SMURD, ca victimă a unui grav accident rutier. Starea sa este, în continuare, gravă.

Fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, care se deplasa cu un autoturism marca Aston Martin pe Șoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanța, a pierdut atunci controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc.

Conducea în prag de comă alcoolică

Mario Iorgulescu avea o concentrație 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză și de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua prelevare. De asemenea, tânărul consumase cocaină, au stabilit medicii de la Institutul Național de Medicină Legală. Fiul președintelui LPF a rămas și fără permisul de conducere în urma accidentului.

La începutul săptămânii, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au preluat dosarul privind accidentul rutier provocat de Mario Iorgulescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Decizia a fost luată având în vedere complexitatea cauzei.

Dosarul este in rem, iar cercetările vizează infracțiunile de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și substanțelor psihoactive.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
CUTREMUR de Florii, în zona Vrancea/Ce trebuie să faci în cazul producerii unui seism puternic
CUTREMUR de Florii, în zona Vrancea/Ce trebuie să faci în cazul producerii unui seism puternic
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Mădălina Ghenea, așa cum n-a mai fost surprinsă NICIODATĂ! Imaginile care taie respirația
Mădălina Ghenea, așa cum n-a mai fost surprinsă NICIODATĂ! Imaginile care taie respirația
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu niște semințe. De bostan, cu sare”
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport, un balon cu aer cald și un cinematograf
Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport,...
Bilanț dezastruos pentru ruși, potrivit oficialilor britanici. Pierderile Rusiei în Ucraina se apropie de jumătate de milion de oameni
Bilanț dezastruos pentru ruși, potrivit oficialilor britanici. Pierderile Rusiei în Ucraina se apropie de jumătate...
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut anunțul așteptat de milioane de români
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut...
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei bunică „Când mă gândesc că a dat naștere la 12 copii, asta mă înfioară.”
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Cât costă, de fapt, manopera pentru un apartament pe care îl renovezi de la zero. E chiar mai ieftin să îți cumperi o casă nouă
Cât costă, de fapt, manopera pentru un apartament pe care îl renovezi de la zero....
Obiectele care îți blochează semnalul de la WiFi. Mulți români fac această greșeală. Trebuie să le îndepărtezi neapărat de lângă router pentru un internet mai rapid. O să vezi imediat diferența
Obiectele care îți blochează semnalul de la WiFi. Mulți români fac această greșeală. Trebuie să...
Informația momentului despre ION ILIESCU. Anunțul făcut chiar de avocatul său
Informația momentului despre ION ILIESCU. Anunțul făcut chiar de avocatul său
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute. Și-a mărit tariful pentru 2024
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Impactul negativ al expunerii la lumina albastră a ecranelor şi beneficiile detoxifierii digitale asupra sănătăţii
Impactul negativ al expunerii la lumina albastră a ecranelor şi beneficiile detoxifierii digitale asupra sănătăţii
S-A DECIS PLATA a câte 3.000 de euro pe lună. Banii intră direct ÎN CONTUL de la bancă
S-A DECIS PLATA a câte 3.000 de euro pe lună. Banii intră direct ÎN CONTUL...
Floarea din România ce nu trebuie ruptă. Riscurile sunt foarte mari
Floarea din România ce nu trebuie ruptă. Riscurile sunt foarte mari
Cele două ZODII care vor avea noroc uriaș în luna mai. Sunt favoritele astrelor
Cele două ZODII care vor avea noroc uriaș în luna mai. Sunt favoritele astrelor
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de...
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea...
”Nu îmi ieșeau bine analizele, eram pe perfuzii” Problemele de sănătate cu care s-a confruntat Ioana Ginghină, după ce a renunțat la carne
”Nu îmi ieșeau bine analizele, eram pe perfuzii” Problemele de sănătate cu care s-a confruntat...
Andreea Bălan a pus stop scandalurilor cu George Burcea. La ce decizie au ajuns cei doi de dragul fiicelor
Andreea Bălan a pus stop scandalurilor cu George Burcea. La ce decizie au ajuns cei...
Creatura rară care și-a făcut apariția pe teritoriul României. Au crezut că este o mutație genetică
Creatura rară care și-a făcut apariția pe teritoriul României. Au crezut că este o mutație...
I s-a spus localitatea fantomă din România. A fost ștearsă de pe hartă, dar bătrânii locului te pot duce până acolo. A mai rămas doar biserica, unde se țin slujbe pentru morți
I s-a spus localitatea fantomă din România. A fost ștearsă de pe hartă, dar bătrânii...