O profesoară a fost prinsă în timp ce făcea amor, în mașină, cu un elev. Polițiștii au descoperit în telefonul ei o fotografie șocantă

O profesoară a fost prinsă în timp ce făcea amor, în mașină, cu un elev. Polițiștii au descoperit în telefonul ei o fotografie șocantă
O profesoară a fost prinsă în timp ce făcea amor, în mașină, cu un elev.

E drept că dragostea e ”oarbă”, așa cum se spune de foarte multe ori, neținând cont de locație, de vârsta sau de profesia partenerilor. Însă o profesoară de 51 de ani a fost prinsă ”în flagrant” de polițiști, iar partenerul de amor era chiar un elev al femeii. Băiatul avea doar 14 ani, iar polițiștii s-au declarat șocați de toate detaliile pe care le-au obținut.

Profesoara respectivă este acuzată, acum, că a întreținut relații intime cu un minor, iar ancheta a scos la iveală informații ”picante” care i-au surprins pe oamenii legii. Dayna Chidester – în vârstă de 51 de ani, din statul americani Illinois – a fost arestată de FBI după ce s-a demonstrat că ea și elevul de 14 ani se întâlneau de mai multă vreme în diferite locații și întrețineau relații sexuale. Partidele de amor aveau loc în locuința profesoarei, la hotel sau chiar în mașină  – așa cum au fost surprinși, de altfel – și, paradoxal, nimeni nu sesizase că este ceva în neregulă din punct de vedere moral.

Conform informațiilor furnizate de anchetatori, Dayna ar fi trimis – la un moment dat – un mesaj unui alt elev. Era vorba de doar câteva cuvinte, însă transmiteau… totul: „Este oribil. Pot să merg la închisoare”. Acum, profesoara este acuzată de pornografie cu minori și abuz sexual.

Dayna Chidester

Ce a pățit profesoara după ce a fost arestată

Totul s-a petrecut în lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie ale anului 2018, iar întâlnirile cu elevul – au transmis anchetatorii – aveau loc de două ori pe săptămână. Imediat după declanșarea anchetei, Dayna Chidester și dat demisia de la Reed-Custer, acolo unde învăța și elevul de 14 ani, iar polițiștii au descoperit în telefonul femeii o fotografie în care apărea băiatul. Acesta își expunea organele genitale, iar profesoara a recunoscut că ea îi făcuse respectiva fotografie, atunci când se aflau în dormitor.

Dayna Chidester nu a fost încarcerată, fiind eliberată pe cauțiune.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!