Încă o persoană a fost reținută în dosarul crimei din Piața Constituției

Încă o persoană a fost reținută în dosarul crimei din Piața Constituției
Cum au acționat de fapt ”fratele” lui Pepe & complicii în cazul măcelului din Piața Constituției

Poliția Capitalei anunță, joi, că a fost reținută încă o persoană în dosarul crimei de la finele lunii septembrie din Piața Constituției, în această cauză fiind în spatele gratiilor, în total, șapte persoane.

„În cazul de omor din noaptea de 29 septembrie s-a dispus cea de-a șaptea măsură de reținere față de o persoană, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor”, informează Poliția Capitalei.

În acest dosar, se află în arest preventiv alți șase bărbați, măsura fiind luată de magistrații Tribunalului București în data de 5 octombrie. Polițiștii au efectuat în data de 4 octombrie, 21 de percheziţii domiciliare în București în dosarul crimei din Piața Constituției, potrivit unui anunț al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, verificările fiind începute la aproape o săptămână de la bătaia din centrul Capitalei.

Perchezițiile au avut loc în zona Petricani – Lacul Tei și au vizat capturarea bărbatului suspectat pentru uciderea unei persoane în bătaia care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. Piața Constituției este supravegheată de echipe mixte formate din polițiști de siguranță publică, jandarmi, polițiști rutieri și agenți de la Serviciul Operațiuni Speciale, în anumite intervale orare. Măsurile vin în urma unei încăierari de duminica trecută, din Piața Constituției, când mai multe persoane s-au bătut cu bâte și săbii.

Un bărbat a murit şi un altul a fost rănit în urma conflictului, cazul fiind investigat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de Serviciul Omoruri.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Prosport.ro
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marcel Ciolacu ar fi renunțat la nunta cu Sorina Docuz după scandalul ținutelor de lux de la botezul copilului lui Alfred Simonis
Click.ro
Marcel Ciolacu ar fi renunțat la nunta cu Sorina Docuz după scandalul ținutelor de lux de la botezul copilului lui Alfred Simonis
Cât ar fi costat, de fapt, blana purtată de Sorina Docuz la botezul fiului lui Simonis
Digi 24
Cât ar fi costat, de fapt, blana purtată de Sorina Docuz la botezul fiului lui Simonis
Măsuri disperate în Rusia, după ce Ucraina a aruncat în aer centrele de date. Decizia luată de cel mai mare furnizor de internet
Digi24
Măsuri disperate în Rusia, după ce Ucraina a aruncat în aer centrele de date. Decizia luată de cel mai mare furnizor de internet
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Tucker Carlson susține că prim-ministrul Israelului, Netanyahu, face presiuni asupra lui Trump pentru a lansa un atac nuclear asupra Iranului. „Bibi îl sună în fiecare zi pentru asta”. Ce oficiali americani s-ar opune planului
Gandul.ro

Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat
Mediafax Spania
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat