Claudia Ion a avut parte de o aniversare pe măsură! Concurenta de la „Insula Iubirii” a împlinit 26 de ani și a ales să marcheze momentul într-o destinație spectaculoasă. Tânăra a lăsat România în urmă și a plecat în Istanbul, acolo unde și-a petrecut ziua de naștere.
Ziua de 2 noiembrie a venit cu motive de sărbătoare pentru Claudia Ion. Șatena a fost în centrul atenției cu ocazia împlinirii vârstei de 26 de ani. Aniversarea nu a trecut neobservată, iar tânăra a avut parte de momente speciale și gesturi neașteptate încă de la începutul zilei.
Claudia Ion, surprinsă în Istanbul de ziua ei
Aflată într-o escapadă în Turcia, concurenta de la „Insula iubirii” s-a bucurat de o aniversare inedită, departe de casă. Tânăra a fost răsfățată cu o cină festivă, un tort aniversar și artificii, surprizele fiind pregătite chiar de la începutul zilei. La împlinirea celor 26 de ani, șatena s-a bucurat de compania persoanelor apropiate, într-unul dintre orașele sale preferate.
Claudia Ion a marcat momentul aniversar într-un mod special, alegând să petreacă această zi în Istanbul. Concurenta de la „Insula Iubirii” le-a arătat urmăritorilor din mediul online câteva fotografii de la ziua de naștere, publicând imagini în care apare lângă un tort. Cu această ocazie, ea a primit numeroase urări și mesaje frumoase din partea celor care o urmăresc.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2FWhatsApp-Image-2026-11-02-at-06.12.46-4.jpeg)
Concurenta de la „Insula iubirii” a împlinit 26 de ani / Sursa foto: Social media
Nu este prima oară când Claudia ajunge în metropola turcească. Aceasta a povestit că a descoperit orașul în urmă cu trei ani și că, de atunci, a revenit ori de câte ori a avut ocazia. Experiența i-a plăcut atât de mult, încât Istanbulul a devenit una dintre destinațiile sale preferate.
„Prima dată am fost în Istanbul acum trei ani, când mi-am făcut rinoplastie, iar de atunci tot revin. Îmi place prea mult. Iubesc aglomerația de aici!”, a mărturisit Claudia Ion pe Instagram.
Concurenta de la „Insula iubirii” a ajuns în Thailanda pentru a-și testa relația
Șatena a intrat în atenția publicului după ce a acceptat provocarea emisiunii „Insula Iubirii”, unde a venit împreună cu Ionuț Mocăniță. Cei doi au format un cuplu timp de trei ani, însă relația lor nu a fost lipsită de obstacole și perioade tensionate.
Tocmai pentru a afla dacă sentimentele lor sunt suficient de puternice și dacă pot depăși neînțelegerile acumulate în timp, Claudia și Ionuț au decis să își pună iubirea la încercare în cadrul reality-show-ului. Experiența din Thailanda le-a oferit ocazia să își clarifice îndoielile și să descopere ce își doresc cu adevărat.