Ce făcea o femeie din Bucureşti în metrou. Călătorii au crezut că nu văd bine şi au fotografiat-o

Ce făcea o femeie din Bucureşti în metrou. Călătorii au crezut că nu văd bine şi au fotografiat-o

Oamenii din Capitală petrec destul de mult timp în mijloacele de transport, chiar şi în metrou. Dacă cei mai mulţi călători stau pe telefon sau citesc, există şi excepţii. Recent, o femeie, care se afla în metroul din Bucureşti, a reuşit să atragă atenţia tuturor, cu activitatea sa.

Unul dintre martori s-a gândit să imortalizeze momentul în care femeia îşi curăţa fasolea păstăi. Un lucru nemaivăzut până acum! Ideea nu a fost rea, astfel când ajunge acasă, nu mai pierde timpul de curăţat, doar le găteşte.

Femeia nu a dat importanţă privirilor celor din jur şi şi-a continuat treaba până a ajuns la staţia unde trebuia sa coboare.

În luna martie a acestui an, s-a desfăşurat o campanie în plin trafic la metrou, fiind o invitație la lectură pentru toți călătorii care zi de zi petrec timp prețios pe drum. Scopul este investirea timpului într-o lectură bună, oriunde, oricând, oricât.

Atenție, se închid ușile și se deschid cărțile! Pe 27 martie călătorii surprinși citind la metrou au primit o carte.

Știați că 69% dintre români nu au citit nici măcar o carte în ultimul an, iar rata analfabetismului funcțional a ajuns la 40%?

În capitala țării, 46% dintre respondenții studiului referitor la activitățile de lectură au afirmat că nu au citit niciodată în ultimul an sau că au citit mai rar, și doar 9% au afirmat că citesc aproape în fiecare zi.

Prima ediție Cartea la metrou s-a bucurat de un real succes în rândul călătorilor bucureșteni, o inițiativă care a suprins plăcut mii de cititori și a îndemnat la lectură pe mulți alții.

O campanie realizată în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic București și Metrorex.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!