„Bursucul”, negru după remiza de la Sibiu: „În Liga 1, suntem limitați de regula U21!”

„Bursucul”, negru după remiza de la Sibiu: „În Liga 1, suntem limitați de regula U21!”

CFR Cluj a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0) duelul de la Sibiu cu FC Hermannstadt, din cadrul  rundei a XVIII-a a Ligii 1.

La revenirea din exil în fața propriilor fani, sibienii s-au ridicta la nivelul aștepătirlor și au surprins prin atitudinea pe care au avut-o, capitol la care au fost peste „vedetele” lui Dan Petrescu.

Campioana a deschis scorul pe „Municipalu” din Sibiu prin atacantul francez Billel Omrani (min. 79), iar sibienii au egalat prin Petrişor Petrescu (min. 85 – penalty), în urma unei lovituri de pedeapsă obținută după un henț a lui Pașcanu.

Acesta avea să fie mitraliat de Dan Petrescu după meci, „Buruscul” nemenajându-și deloc elevul pentru imrpudența sa.

„Pașcanu nu este încă pregătit. Se vede lipsa de experiență a lui Pașcanu, nu joacă ce vreau eu! Nu are încă meciuri, e un băiat excelent, vrea, dar nu e 100%, nu poate face față la ce vrem noi”, a tunat Dan Petrescu.

Tehnicianul și-a vărsat nervii și pe cei care conduc destinele fotbaluluui românesc, acuzând din nou obligativitatea regulii U21.

„În Liga 1, suntem limitați de regula U21. Avem cel mai slab lot din Europa! Ca număr de jucători, mă refer. Am avut 19, acum am rămas cu 16”, a conchis principalul CFR Cluj.

În urma remizei de la Sibiu, CFR CLuj a ajuns la o serie de șapte partide consecutive în deplasare fără victorie, având patru remize și trei eșecuri. Ardelenii pot fi egalați astăzi în clasament în cazul în care Viitorul obține toate cele trei puncte puse în joc din duelul din Moldova cu FC Botoșani.

De partea cealaltă, FC Hermannstadt nu a mai câştigat de zece etape, în care are şase egaluri şi patru eşecuri, sibienii aflându-se pe locul 13 cu 15 puncte.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Click.ro
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Gandul.ro
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute