Acasă » Trending » Cum își menține Amalia Năstase silueta după ce a slăbit 32 de kilograme. „Doctorul mi-a spus că…”

Cum își menține Amalia Năstase silueta după ce a slăbit 32 de kilograme. „Doctorul mi-a spus că…”

De: Răzvan Scarlat 20/12/2019 | 20:13

Imediat după ce a născut în toamna anului 2015 un băiețel, rod al iubirii cu Răzvan Vasilescu, Amalia Năstase a început lupta cu kilogramele în plus! Între timp, vedeta a reușit să slăbească spectacolus, iar în prezent are o siluetă de invidiat.

(CITEȘTE ȘI: AMALIA NĂSTASE A DAT NAS ÎN NAS CU KIM KARDASHIAN ÎN AMERICA! CUM S-AU FOTOGRAFIAT!)

A dat jos nu mai puțin de 32 de kilograme. Recent, în cadrul unui interviu, Amalia Năstase a dezvăluit care este dieta pe care o urmează și care o ajută să nu mai acumuleze nici măcar un gram.

Anul acesta am reuşit să slăbesc 32 de kilograme, lucru pe care nu-l credeam la începutul lui 2019. Dieta oloproteică nu exista în România în luna ianuarie, iar acum este a doua în căutările românilor pe Google. Am reuşit să inspir şi alţi oameni şi asta mi-a dat enorm de multă încredere în mine. Îmi scriu persoane care îmi povestesc că erau programaţi la chirurigie pentru a-şi tăia stomacul şi au renunţat când au aflat de dieta mea. Nu credeam că o să reuşesc să mai slăbesc vreodată.  Dieta am făcut-o publică pentru a mă ajuta să mă responsabilizez.

De sărbători o să gătesc cozonaci, tarte, prăjituri şi o să mănânc doar nişte cărniţă de purcel cu salată verde. Eu slăbesc când mănânc carne grasă. Eu pun pe toată lumea să mănânce ce nu pot eu. Doctorul mi-a spus că am voie o dată pe săptămână să mănânc orice, dar eu mă cunosc. Nu puteam să rezist în faţa unei tăvi cu fursecuri. Nu mă opream până nu o mâncam pe toată, aşa că mai bine îmi văd de treaba mea„, a declarat Amalia Năstase la un post de televiziune.

(VEZI ȘI: AMALIA NĂSTASE S-A CĂSĂTORIT ÎN SECRET CU RĂZVAN VASILESCU! MĂRTURII EMOȚIONANTE DESPRE CEREMONIE: “ESTE UN INEL DE LOGODNĂ, CARE ESTE ŞI VERIGHETĂ”)

Amalia a fost căsătorită cu Ilie Năstase în perioada 2004-2010

Amalia a fost căsătorită cu Ilie Năstase în perioada 2004-2010. În prezent, fosta soție a lui Ilie Năstase e căsătorită cu afaceristul Răzvan Vasilescu. Cei doi au împreună un băiat. Toma s-a născut pe 8 octombrie în 2015. Din căsătoria cu fostul tenismen, Amalia Năstase are două fete: Emma și Alessia.

Am învățat foarte multe de la Ilie. Cu el am plecat prima dată din țară. Și alături de el am intrat într-o lume în care nu prea ai cum să intri. M-a prezentat unor oameni, care erau miliardari și a trebuit să învăț cum trebuie să mă comport.

Avem o relaţie excelentă, ne iubim foarte mult cele două fete pe care le avem împreună. În continuare, calităţile lui şi ale mele sunt nişte calităţi care construiesc ceva frumos (…). Ilie va fi bine, pentru că el este un om bun la suflet şi el are un Dumnezeu al lui”, a spus Amalia Năstase în urmă cu ceva timp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. citeste mai mult
Parteneri
Pensionarii vor primi banii înaintea Paștelui. Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor
Pensionarii vor primi banii înaintea Paștelui. Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Mădălina Ghenea, așa cum n-a mai fost surprinsă NICIODATĂ! Imaginile care taie respirația
Mădălina Ghenea, așa cum n-a mai fost surprinsă NICIODATĂ! Imaginile care taie respirația
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu niște semințe. De bostan, cu sare”
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut anunțul așteptat de milioane de români
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei bunică „Când mă gândesc că a dat naștere la 12 copii, asta mă înfioară.”
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
I s-a spus localitatea fantomă din România. A fost ștearsă de pe hartă, dar bătrânii locului te pot duce până acolo. A mai rămas doar biserica, unde se țin slujbe pentru morți
I s-a spus localitatea fantomă din România. A fost ștearsă de pe hartă, dar bătrânii...
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 28 aprilie 2024. Gemenii trebuie să fie sinceri
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 28 aprilie 2024. Gemenii trebuie să fie sinceri
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute. Și-a mărit tariful pentru 2024
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Impactul negativ al expunerii la lumina albastră a ecranelor şi beneficiile detoxifierii digitale asupra sănătăţii
Impactul negativ al expunerii la lumina albastră a ecranelor şi beneficiile detoxifierii digitale asupra sănătăţii
Decizie pentru toți ANGAJAȚII din România. S-a stabilit că intră în vigoare de la 1 IULIE
Decizie pentru toți ANGAJAȚII din România. S-a stabilit că intră în vigoare de la 1...
Cum faci să nu mai risipești pâinea. Cel mai bun truc, dezvăluit de un brutar
Cum faci să nu mai risipești pâinea. Cel mai bun truc, dezvăluit de un brutar
Cele două ZODII care vor avea noroc uriaș în luna mai. Sunt favoritele astrelor
Cele două ZODII care vor avea noroc uriaș în luna mai. Sunt favoritele astrelor
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o...
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani:
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
Continuă războiul pe averea lui Ion Dolănescu. Frații Ionuț și Dragoș, la cuțite: „Nu duce deloc spre neamul lui tata. Maria Ciobanu știe de ce”
Continuă războiul pe averea lui Ion Dolănescu. Frații Ionuț și Dragoș, la cuțite: „Nu duce...
Când expiră, de fapt, cardurile sociale. Până la ce dată sunt valabile și ce să faci ca să nu rămâi fără bani
Când expiră, de fapt, cardurile sociale. Până la ce dată sunt valabile și ce să...
Animalul pe care românii îl cresc pentru desfătarea străinilor. Merge direct la export și se pot face inclusiv nuggets din el
Animalul pe care românii îl cresc pentru desfătarea străinilor. Merge direct la export și se...