Primarul Iașului a făcut accident într-o intersecție și a ajuns la spital! VIDEO

FOTO. Ziarul de Iasi

Mașina lui Mihai Chirica, primarul Iașului, a fost implicată, sâmbătă, într-un accident într-o intersecție din capitala Moldovei. Trei persoane, între care și edilul, au fost duse la spital. Polițiștii fac cercetări, conform Mediafax.

Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs într-o intersecție din orașul Iași, unde mașina primarului Mihai Chirica a intrat în coliziune cu un alt autoturism.

Șoferul mașii implicate în accidentul cu primarul și o femeie, precum și Mihai Chirica au primit îngrijiri medicale și au fost duși la spital cu echipaje SMURD.

„A spus că eu am trecut pe roșu, el era pe verde și m-a luat. Pe camere s-a văzut. Nu am ce să zic. A zis că el a trecut pe verde, eu eram pe roșu”, a spus șoferul implicat în accidentul cu primarul Chirica.

Mihai Chirica tocmai fusese anunțat candidat din partea PNL. Biroul Politic Județean al PNL Iași a votat, sâmbătă, candidatura lui Mihai Chirica la Primăria Iașului. Fostul social-democrat a fost susținut de 28 de membri, trei s-au abținut și doi au votat „împotrivă”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Click.ro

Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24

Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24

Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro

BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Deputata traseistă de la S.O.S, înregimentată la PNL, a tras în liberali din toate poziţiile cu interpelară şi acuzaţii
Gandul.ro

A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania