Radu Vâlcan a fost testat pentru coronavirus! Tocmai a publicat rezultatul

Radu Vâlcan a fost testat pentru coronavirus! Tocmai a publicat rezultatul

Au început filmările pentru noul sezon „Insula iubirii”. Radu Vâlcan împreună cu echipa de filmare și toți concurenții se află în Republica Dominicană. Prezentatorul emisiunii a fost testat astăzi pentru COVID-19.

Din cauza epidemie de coronavirus mai multe emisiuni tv și-au stopat filmările, însă nu și „Insula iubirii”. Toți cei care fac parte din proiectul de televiziune au plecat acum câteva săptămâni în Dominicană, atunci când situația nu era așa gravă.

Prezentatorul „Insula iubirii”, Radu Vâlcan a fost testat pentru coronavirus, iar întreaga echipă este atent monitorizată. Radu a scris pe pagina personală de Instagram că în Republica Dominicană lucrurile sunt tratate cu maximă seriozitate și a anunțat că el este în afara oricărui pericol.

„Așa cum ar trebui să fie peste tot în lume și aici lucrurile sunt luate foarte în serios. Suntem monitorizați în permanență, iar la cel mai mic semn de boală ești transportat la spital pentru investigații. Din fericire, toată lumea este sănătoasă. Vă doresc multă înțelepciune, putere și încredere! ???”, a scris Radu Vâlcan pe Instagram.

Adela Popescu este îngrijorată

Soția lui Radu Vâlcan a rămas acasă cu cei doi copii. Adela Popescu este îngrijorată atât de felul în care se manifestă epidemia în România, cât și pentru soțul ei care se află departe de casă. Aceasta i-a transmis un mesaj pe rețelele de socializare în care își exprimă sentimentele.

„Da, știu, deplasarea e programată de mult și da, știu, ai plecat fix cu două zile înainte să se dezlănțuie jihadul. Cu toate astea sunt furioasa pe tine… M-a cuprins un sentiment de anxietate nemaiîntâlnit și știu că la fundamentul lui stă lipsa ta. Știu că te uiți la știri, dar cum se vede de aici n-are cum să se vadă de acolo. În fine… sper să îmi revină și vocea asta să pot să îți spun pe gura într-o forma elegantă cam tot ce simt.”, a scris Adela Popescu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ultima fotografie postată de Mădălina Apostol înainte de tragedie. Ce mesaj a transmis
Click.ro
Ultima fotografie postată de Mădălina Apostol înainte de tragedie. Ce mesaj a transmis
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Plan istoric pentru destrămarea Regatului Unit. Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord pregătesc referendumuri de independență și aderarea la UE
Gandul.ro
Plan istoric pentru destrămarea Regatului Unit. Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord pregătesc referendumuri de independență și aderarea la UE
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!