Variantă șoc lansată de FRF: „Liga 1 să continue în Turcia!”

Variantă șoc lansată de FRF: „Liga 1 să continue în Turcia!”

În cadrul unei videoconferinţe organizate de Liga Profesionistă de Fotbal, la care au participat reprezentanții AFAN, ai cluburilor din Liga 1, ai deținătorilor drepturilor TV dar și cei ai Federației Române de Fotbal (FRF), s-a propus ca partidele rămase de disputat din ediţia 2019-2020 a Ligii I, întreruptă din cauza pandemiei de coronavirus, să se dispute în Antalya.

Potrivit oficialilor Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), cei care au venit cu această propunere au fost cei de la FRF, acesta fiind însă un plan de rezervă.

„S-a discutat despre planul de pregătire a reluării sezonului, care nevoie de 11 date de calendar pentru a fi încheiat (opt pentru play-off şi trei de Cupa României) cu propunerea ca, eventual, finalul competiţiei să se joace în Antalya (Turcia), idee care a aparţinut reprezentantului FRF, Gabriel Bodescu. Urmează ca această propunere să fie analizată din punct de vedere juridic fiind nevoie în acest sens atât de acceptul FIFA, cât şi de cel al UEFA. Pe această temă, LPF a solicitat FRF deschiderea unui dialog cu cele două foruri pentru a vedea dacă acest lucru este posibil. Evident, prima opţiune a LPF este aceea de a încerca să încheie sezonul în România, varianta Antalya rămânând un plan de avarie. S-a reiterat ideea ca toate eforturile să se facă totuşi pentru ca sezonul să se reia la începutul lunii iunie, precedat fiind de cel puţin trei săptămâni de antrenamente, imediat ce starea de urgenţă din ţara noastră va fi ridicată”, se arată într-un comunicat remis pe site-ul oficial al LPF.

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Click.ro
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Gandul.ro
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute