De ce a murit jurnalistul Mihnea Petru Pârvu. Toți colegii sunt șocați de veste

De ce a murit jurnalistul Mihnea Petru Pârvu. Toți colegii sunt șocați de veste

Doliu în presa română! Jurnalistul Mihnea Petre Pârvu a încetat din viață la 51 de ani, după 30 de ani de carieră în jurnalism.

Jurnalistul Mihnea Petru-Pârvu, care avea peste 30 de ani de experiență în presa română, a lucrat de la începutul anilor 1990 la Evenimentul Zilei, publicație alături de care a fost până în ultima clipă.

Jurnalistul făcea reportaje foarte apreciate, iar în anul 2005 el a fost premiat de Clubul Român de Presă la secțiunea de reportaj, arată piatapresei.ro.

De ce a murit

Mihnea Petru-Pârvu a fost internat la secția de Terapie Intensivă din Râmnicu Vâlcea, la Spitalul Militar Central, după ce a făcut o criză hepatică provocată de tratamentul cu citostatice.

Acest lucru l-a mărturisit chiar Radu Tudor, realizator Antena 3: „S-a întâmplat mult prea repede. Am vorbit cu el de 4 ori în ultimele 48 de ore. Făcuse o criză hepatică pe fondul citostaticelor și era la ATI Rm. Vâlcea. Conducerea Spitalului Militar Central s-a implicat exemplar pentru reinternarea lui pe Secția Oncologie, fiind adus de urgență cu o ambulanță la București. Din păcate s-a stins după ce a ars ca o torță. Dumnezeu să te odihnească în pace, Țache !”.

Directorul editurii la care el lucra a fost șocat de veste. Cei doi au vorbit la telefon cu două zile înainte ca jurnalistul să moară.

„O veste teribilă! Mihnea Petru-Pârvu a plecat într-o lume fără griji și suferință! Era un om de care eram atașat, un coleg deosebit și un ziarist extrem de talentat! Vorbisem cu el în urmă cu două zile, avea niște probleme, nu credeam că asta este vestea pe care o primesc azi. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Să ne gândim la el și să spunem o rugăciune pentru sufletul său!”, este mesajul transmis de Dan Andronic.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în trei săptămâni și jumătate: „Am plecat de la S, am ajuns la L și înapoi la S”. Cum a reușit?
Click.ro
Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în trei săptămâni și jumătate: „Am plecat de la S, am ajuns la L și înapoi la S”. Cum a reușit?
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Ce este „Curtea Constituțională” din Polonia. Ce puteri are și de ce este acum sub asalt
Gandul.ro
Ce este „Curtea Constituțională” din Polonia. Ce puteri are și de ce este acum sub asalt
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani