Minunea pe care a trăit-o o studentă din Iași după ce s-a rugat la Sfânta Parascheva

Minunea pe care a trăit-o o studentă din Iași după ce s-a rugat la Sfânta Parascheva
oate aceste probleme s-au rezolvat după cununia civilă

În fiecare an mii de credincioși vin la racla Cuvioasei Parascheva și se roagă ca aceasta să le îndeplinească cele mai arzătoare dorințe. O tânără studentă din Iași își dorea să se căsătoarească cu bărbatul pe care îi iubea în mare secret.

Deși bărbatul s-a îndrăgostit de ea și urmau să se căsătoarească, familia acestuia s-a opus. Potrivit Doxologia.ro, așa cum îi ceruse Cuvioasei, toate aceste probleme s-au rezolvat după cununia civilă.

Citește și: Reacția lui Raed Arafat după ce DSU a trimis un mesaj RO-Alert. „Lista roșie” a județelor cu o rată de pozitivare ridicată

„În timpul studenţiei la Iaşi, mi-am cunoscut viitorul soţ din Bucureşti. Dându-mi seama că pot sta alături de el toată viaţa, m-am rugat Sfintei Parascheva pentru căsătorie. Înaintea nunţii au fost multe impedimente, între care şi împotrivirea socrilor. După ce am făcut cununia civilă, piedicile de tot felul au dispărut şi socrii înşişi au fixat data nunţii în preajma sărbătorii de 14 octombrie. Atunci, am ştiut că Sfânta Parascheva ne-a arătat semnul binecuvântării ei”, a spus tânăra.

Proteste pe tema pelerinajului de la Iași

Pe fondul creșterii mari de cazuri covid, autoritățile locale a interzis anul acesta desfășurarea pelerinajului atât de așteptat de români. Mitropolia Moldovei și Bucovinei este de părere că astfel se încalcă libertatea religioasă, motiv pentru care reprezentanţii bisericii au anunţat Prefectura Iaşi că au capacitatea de a organiza pelerinajul, fără ca participanţii să rişte infectarea cu noul coronavirus.

Raed Arafat a explicat că nu numai prezența la pelerinaj este periculoasă ci și drumul către Iași și înapoi a mii de persoane prezintă un risc mare de infectare.

„Eu am evitat să comentez aspectul religios, tocmai pentru că mulți au încercat să se folosească exact de faptul că „doctorul Arafat nu face parte din credința noastră, înseamnă că are ceva cu noi”. S-a folosit acest lucru în ultimele zile, s-a folosit de către unii într-un stil destul de neplăcut.

Trebuie să înțeleagă lumea că aici nu este vorba nici de disproporție, nici de discriminare, nici de dorința de a face rău unora sau bine altora. Aici este vorba de domeniul sănătății publice.

Nu rata: Patriarhul Daniel cere suspendarea deciziei de interzicere a pelerinajelor: „Este o măsură discrimnatorie”

Deciziile se iau analizând aspectele de sănătate publică. Noi am explicat logica care stă în spatele acestei decizii. Și anume că este riscul de infecție pe drum către, și de acolo înapoi, plus timpul petrecut la fața locului, dacă este un număr foarte mare de oameni”, a declarat Arafat la Digi24.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!