PSD dă semnalul. Vom avea alegeri parlamentare pe 6 decembrie! Ce mutare pregătesc social-democrații

Vom avea alegeri parlamentare pe 6 decembrie, dau de înțeles liderii PSD. De fapt, social-democrații se reunesc marți, de la orele 17.00, în cadrul Consiliului Politic Național pentru a valida listele cu candidaţii partidului la scrutinul de peste șase săptămâni.

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a precizat că are deja pregătită lista finală a candidaților, pe care o va supune spre aprobare în ședința Consiliului Politic Național, informează GÂNDUL.RO.

Ce nume noi de parlamentari propune PSD

„Listele finale se vor vota marţi în cadrul Consiliului Politic Naţional. Am avut o discuţie cu domnul Gliga (n.r. – Vasile Gliga, liderul PSD Mureş) şi domnul profesor Leonard Azamfirei, rectorul UMF Târgu Mureş, va candida pe locul 1 la Senat”, a precizatMarcel Ciolacu.

Întrebat dacă fiica lui Vasile Gliga va fi pe listă, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a răspuns că principiul rudeniei nu intră printre criteriile de selecţie, „dar acesta poate fi învins de excelenţă”.

„În acest moment se votează în judeţul Mureş în cadrul autonomiei interne pe care o are fiecare organizaţie. Principiul rudeniei nu intră printre criteriile de selecţie pe care Consiliul Naţional le-a aprobat. Sigur că, atunci când este vorba de specialişti cunoscuţi, principul rudeniei nici nu poate bloca un tânăr care vrea să facă politică. La noua noastră filozofie vorbim mai degrabă despre bătălia dintre mediocritate şi excelenţă. Excelenţa poate să anuleze, de exemplu, acest criteriu al rudeniei, dar numai când este vorba de o excelenţă”, a explicat Dîncu.

Printre noi candidaţii la parlamentare din partea PSD se mai numără medicii Alexandru Rafila şi Adrian Streinu-Cercel, iar una dintre propunerile ce va fi validată de CPN este și cea a avocatei Laura Vicol.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!