A apărut sporul de COVID-19 pentru bugetari! Este 30 la sută din salariu

Vestea vine de la Botoșani, unde toţi salariaţii Instituţiei Prefecturii, cu excepţia prefectului şi subprefecţilor, beneficiază de un sport suplimentar pentru implicarea în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19. Vestea a fost confirmată marți de prefectul Dan Nechifor, pentru Agerpres.

Sporul se ridică la 30% din salariu şi este acordat în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 131/2020, care prevede că „personalul din instituţiile prefectului care va beneficia de acordarea sporului se stabileşte prin ordin al prefectului la propunerea motivată a şefului nemijlocit, din care să rezulte activitatea şi modul de implicare în prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi care au presupus un risc suplimentar şi/sau un volum mai mare de muncă”. (CITEȘTE ȘI: DISNEYLAND A FOST TRANSFORMAT ÎNTR-UN CENTRU URIAȘ DE VACCINAREA ANTI-COVID! „VA GĂZDUI PRIMUL SUPERCENTRU DE VACCINARE”)

A apărut sporul de COVID-19 pentru bugetari! Este 30 la sută din salariu

Prefectul Nechifor avea să adauge câteva lucruri petrecute în ultimele luni. „Fără să îmi aduc aminte de cele două tururi de alegeri unde colegii mei din Instituţia Prefectului au fost în prima linie, pot să îmi aduc aminte de toate celelalte activităţi în care colegii mei au fost implicaţi în combaterea pandemiei şi trebuie să luaţi în calcul că 25% dintre colegii mei au trecut prin boală”, a afirmat Nechifor.

Potrivit actului normativ, sportul se acordă pe întreaga perioadă a stării de alertă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
FOTO. O prezentatoare celebră a făcut public mesajul primit de la un bărbat! Răspunsul ei a devenit viral
Prosport.ro
FOTO. O prezentatoare celebră a făcut public mesajul primit de la un bărbat! Răspunsul ei a devenit viral
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Vești bune pentru pensionari! Cine primește ajutoare de până la 500 de lei în decembrie și cu cât ar putea crește pensiile în 2027
Click.ro

VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24

VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24

Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Criză politică la Varșovia: Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, bruscat de forțele de ordine în momentul în care a încercat să intre cu forța în clădirea Tribunalului Constituțional. De la ce a pornit scandalul în Polonia
Gandul.ro

Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania