Mărturia sfâșietoare a unui supraviețuitor de la Colectiv, la 11 ani de la tragedie: „România nu a învățat nimic”

Supraviețuitor Colectiv. Sursa foto Social Media

11 ani de la Colectiv. 11 ani de promisiuni, declarații și lacrimi. 11 ani în care un supraviețuitor al celui mai cumplit incendiu din istoria recentă a României privește în jur și vede același sistem nepăsător, aceleași greșeli și aceeași indiferență. Cristi Filipescu, unul dintre oamenii care au supraviețuit infernului din clubul bucureștean, a făcut, pentru CANCAN.RO, dezvăluiri cutremurătoare despre noaptea care i-a schimbat viața pentru totdeauna.

Vineri, 30 octombrie 2026, s-au împlinit 11 ani de la incendiul din clubul bucureștean Colectiv, una dintre cele mai dureroase tragedii din istoria recentă a României. În acea noapte, 65 de oameni și-au pierdut viața, iar peste o sută au fost răniți. În urma lor au rămas părinți care și-au îngropat copiii, familii care nu au mai putut fi niciodată întregi și prieteni care au fost nevoiți să învețe să trăiască fără cei alături de care, cu doar câteva ore înainte, râdeau și se bucurau de muzică.

Pentru supraviețuitori, însă, tragedia nu s-a încheiat odată cu stingerea flăcărilor. A continuat în spitale, în sălile de tratament, în fiecare dimineață în care au trebuit să-și accepte rănile și în fiecare seară în care s-au întrebat dacă vor mai putea avea vreodată o viață normală. La 11 ani de la Colectiv, România ar fi trebuit să fie o țară în care asemenea tragedii să nu mai fie posibile, iar siguranța oamenilor să nu mai fie tratată ca o formalitate bifată pe hârtie.

A fost călcat în picioare de oameni

La 11 ani de la noaptea în care a privit moartea în față, Cristi Filipescu a rememorat, pentru CANCAN.RO, clipele care i-au rămas întipărite în suflet pentru totdeauna. Bucuria lui Pascu, basistul Goodbye to Gravity, și entuziasmul acestuia pentru lansarea albumului l-au făcut să meargă în Colectiv, acolo unde își dorea să fie alături de prieteni și de muzica pe care o iubea.

„Bucuria lui Pascu (basistul trupei Goodbye to Gravity) m-a convins să merg la Colectiv. Cu câteva zile înainte, mă întâlnisem cu el și îmi povestea cât de mișto urma să fie lansarea lor. Era foarte fericit de ceea ce urmau să lanseze și de producția discului. Drept urmare, dacă îl pui acum să-l asculte, ai zice că nu este o trupă românească”, a declarat Cristi.

Cristi Filipescu, supraviețuitor Colectiv

Cristi Filipescu, supraviețuitor Colectiv. Sursa foto Social Media

Apoi a venit clipa în care totul s-a transformat într-un iad. Cristi Filipescu și-a amintit cum, dintr-o secundă în alta, muzica a fost înlocuită de țipete, iar oamenii care veniseră să se bucure de concert au început să se lupte disperați pentru o șansă la viață.

A încercat să ajungă la ieșire, însă a fost doborât și prins sub alte trupuri. Și-a pierdut cunoștința, iar când a deschis din nou ochii, nu era liber. Era blocat sub oameni, fără să se poată mișca, fără să știe dacă va mai apuca să vadă lumina zilei.

„Instinctul a fost să mă duc spre ieșire. Să ies afară și să sun la 112 sau să ajut cu ceva. Din păcate, în momentul în care lumea a văzut flacăra, s-au instalat panica și frica. Ieșirea fiind una singură și o ușă fiind blocată, au căzut unii peste alții și acela a fost punctul culminant. Momentul în care am zis că, dacă ies, e mare lucru.

Am căzut și eu. Am căzut pentru că alții au căzut peste mine. Nu știu câte minute de inconștiență am avut. Îmi aduc aminte doar că am simțit o răcoare și am deschis ochii. În continuare erau oameni peste mine și nu mă puteam mișca. Când am ieșit, am sunat un prieten să mă ducă la spital. Apoi m-am trezit după câteva zile și am realizat cât de grav eram. Încercam totuși să sper că nu este atât de rău și că îmi voi reveni în curând”, a povestit el.

Arsurile i-au schimbat viața, iar suferința nu s-a limitat la ceea ce se vedea. Cristi Filipescu a povestit că au existat momente în care s-a gândit că arată ca un monstru. Într-o perioadă în care ar fi trebuit să se bucure de tinerețe, de prieteni și de muzică, a fost nevoit să învețe să trăiască într-un trup afectat de arsuri și să găsească puterea de a merge mai departe.

„Mă gândeam, la un moment dat, că arăt ca un monstru. De la arsuri, nu aveam cum să fiu altfel. Dar tot timpul mă gândeam că sunt în viață. Sunt fericit că trăiesc. Deci trebuie să merg mai departe. Nu am voie să mă opresc aici. Dacă renunțam, regretam și pe lumea cealaltă”, a mărturisit Cristi.

„România nu a învățat nimic”

Cristi Filipescu a mărturisit că tragedia de la Colectiv l-a marcat pentru totdeauna și că nu i-a putut uita pe cei care, în loc să le fie alături unor oameni care abia scăpaseră din flăcări, au ales să-i umilească și să le întoarcă spatele. Cu o durere care nu s-a stins nici după 11 ani, supraviețuitorul a făcut acuzații dure la adresa lui Nicolae Bănicioiu și Ozana Barabancea, dar și a preoților care au refuzat să oficieze slujbe la locul tragediei, pe motiv că rockul ar fi fost muzica sataniștilor.

„Foarte puțini au fost solidari. Știm bine cât de blamați, arătați cu degetul și înjurați am fost. Mizeria aia de preot, jegul ăla care zicea că el nu oficiază slujbe la locul faptei, cancerul ăla sinistru de Bănicioiu, care zicea că în spitale avem de toate, scursura ordinară de Barabancea, care declara că am meritat, polițistul care zicea că el nu pune mâna pe așa ceva și așa mai departe. Acestea sunt câteva exemple de jeguri care și acum îmi dau o stare atât de rea, că aș vrea să fac pușcărie. Sunt în stare să intru la Rahova cu fruntea sus, știind că am răzbunat măcar 1% din ce a fost acolo.

Pentru medici… toată stima! Așa cum ziceam și zilele trecute în podcast, datorită lor sunt în viață. Dacă nu mă ajutau să trăiesc, nu eram pasibil de transfer. Jos pălăria și vă sunt dator o viață întreagă!”, a povestit supraviețuitorul tragediei.

Au trecut 11 ani de la Colectiv, dar România a rămas la fel. S-au schimbat guverne, s-au succedat promisiuni și s-au ținut discursuri solemne, însă lecțiile tragediei par să fi rămas doar vorbe aruncate în fața camerelor. 65 de oameni au murit, dar nici măcar atâtea vieți pierdute nu au reușit să trezească statul din nepăsare. Întrebat dacă România a învățat ceva, Cristi Filipescu a răspuns sec: „Nimic!”.

„Nimic! Nu a învățat și nici nu va învăța vreodată. Mă sperie zilnic ce văd și de ce sunt capabili oamenii. Numai tâmpenii și cretinătăți.Problema este că și în alte țări am văzut aceleași greșeli. Și mă doare asta…”, a mărturisit Cristi.

VEZI ȘI: Dezvăluiri răvășitoare! Ce i-a șoptit la ureche, tatălui său, un tânăr care a murit după incendiul din Colectiv

Interviu tulburător cu singurul supraviețuitor de la Spitalul Sfântul Ioan, după tragedia de la Colectiv: ”Am crezut că s-a terminat, pentru că știam ce vine din spate”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
FOTO. O prezentatoare celebră a făcut public mesajul primit de la un bărbat! Răspunsul ei a devenit viral
Prosport.ro
FOTO. O prezentatoare celebră a făcut public mesajul primit de la un bărbat! Răspunsul ei a devenit viral
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Horoscop 31 octombrie - 5 noiembrie. Succes pentru Balanțe, Peștii au parte de oportunități profesionale și schimbări pe care le așteptau de multă vreme
Click.ro
Horoscop 31 octombrie - 5 noiembrie. Succes pentru Balanțe, Peștii au parte de oportunități profesionale și schimbări pe care le așteptau de multă vreme
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Criză politică la Varșovia: Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, bruscat de forțele de ordine în momentul în care a încercat să intre cu forța în clădirea Tribunalului Constituțional. De la ce a pornit scandalul în Polonia
Gandul.ro
Criză politică la Varșovia: Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, bruscat de forțele de ordine în momentul în care a încercat să intre cu forța în clădirea Tribunalului Constituțional. De la ce a pornit scandalul în Polonia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani