Acasă » Știri » Sport » Poenaru vine cu Academica după puncte la Ovidiu: „Suntem una dintre echipele grele ale campionatului!”

Poenaru vine cu Academica după puncte la Ovidiu: „Suntem una dintre echipele grele ale campionatului!”

De: Cristian P 05/03/2021 | 11:03
Poenaru vine cu Academica după puncte la Ovidiu: „Suntem una dintre echipele grele ale campionatului!”

Ilie Poenaru, antrenorul principal al formației Academica Clinceni, a declarat la conferința de presă premergătoare duelului pe care eelvii săi îl vor suține astăzi de la ora 20:30 la Ovidu cu Viitorul Constanța, că nu ar fi o surpriză dacă elevii săi ar obține toate punctele puse în joc.

„Faţă de anul trecut s-au schimbat multe, s-a schimbat şi lotul de jucători, echipa arată altfel, suntem mult mai organizaţi, şi clubul e mai organizat. S-au schimbat lucrurile total, nu mai suntem acea echipă care era privită de sus de toată lumea. Acum suntem respectaţi prin ceea ce am realizat şi prin munca pe care am depus-o şi rezultatele pe care le avem. Jucătorii au obţinut acest respect din partea tuturor adversarilor. Eu zic că suntem una din echipele grele ale campionatului, am demonstrat asta, dar avem nevoie în continuare de puncte, de echilibru în tot ceea ce facem, trebuie să fim mult mai atenţi, trebuie să nu mai facem greşeli, cum am făcut la meciul cu Astra. Să nu mai facem asemenea greşeli pe faza defensivă, noi care acolo arătăm foarte bine”, a declarat Ilie Poenaru, antrenorul principal al formației Academica Clinceni.

Înaintea duelului de astăzi de la Ovidiu de la ora 20:30, Viitorul se află pe locul 11 cu 28 de puncte, având și un meci mai puțin disputat, în timp ce Academica e află pe locul 6, ultimul care asigură prezența în play-off, cu 36 de puncte.

Partida Viitorul – Academica va fi transmisă în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.

Program etapa a 26-a Liga 1

Vineri, 5 martie
ora 17:30 Sepsi OSK – Chindia Târgovişte
ora 20:30 Viitorul Constanța  – Academica Clinceni
Sâmbătă, 6 martie
ora 14:30 Universitatea Craiova – FC Botoşani
ora 21:30 UTA Arad – CFR Cluj
Duminică, 7 martie
ora 15:00 Astra Giurgiu – FC Hermannstadt
ora  20:30 FCSB – Gaz Metan Mediaş
Luni, 8 martie
ora 17:30 FC Argeș – Politehnica Iași
ora 20:30 FC Voluntari – Dinamo Bucureşti

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza | Vremea se schimbă radical din 22 mai, în București
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza | Vremea se schimbă radical din 22 mai, în București
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57 de ani a contribuit
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Câștigătorul Chefi la cuțite dă de pământ cu Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu. Ce a avut de spus la adresa foștilor chefi din cooking show-ul Antenei 1
Câștigătorul Chefi la cuțite dă de pământ cu Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu. Ce a avut...
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi ea a aflat că el avea o viață secretă
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea mașini scumpe, să fie răpit, bătut și arestat
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a fost sau nu cerută în căsătorie: ,,Eu mi-am cerut toți foștii în căsătorie”
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău! Este cazul unei celebre influencerițe
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație: „Eu nu stau cu nimeni niciodată doar de dragul de a sta într-o relație.”
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
 Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Leguma de sezon care te poate băga direct în spital. E preferată de români, dar poate fi mai periculoasă decât mezelurile
Leguma de sezon care te poate băga direct în spital. E preferată de români, dar...
Animalul a cărui carne este interzisă în România. Merge direct la export și nu-l găsești deloc în magazine. Se crește ușor și e un ajutor fără pereche în grădină. Străinii se bucură de gustul lui, unul de 10 ori mai bun decât al somonului sălbatic
Animalul a cărui carne este interzisă în România. Merge direct la export și nu-l găsești...
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Câștigătorul Chefi la cuțite șterge pe jos cu foștii chefi. Ce i-au făcut acești în trecut. El critică și emisiunea MasterChef. ''Este un concurs pentru bucătari amatori''
Câștigătorul Chefi la cuțite șterge pe jos cu foștii chefi. Ce i-au făcut acești în...
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel și benzină
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel...
Semnele care pot anunța un nou război mondial. Biblia cuprinde o parte dintre ele
Semnele care pot anunța un nou război mondial. Biblia cuprinde o parte dintre ele
Arheologii au aflat de ce PIRAMIDELE egiptene au fost construite mai ușor acum 4.700 ani
Arheologii au aflat de ce PIRAMIDELE egiptene au fost construite mai ușor acum 4.700 ani
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul scoate la iveală detalii neașteptate
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
Dana Roba, contactată din închisoare de fostul soț care a mutilat-o. Ce i-a spus Daniel Balaciu
Dana Roba, contactată din închisoare de fostul soț care a mutilat-o. Ce i-a spus Daniel...
Ce face Sorina, fetița adoptată din Baia de Aramă. Cuvintele sunt inutile
Ce face Sorina, fetița adoptată din Baia de Aramă. Cuvintele sunt inutile
Singura gară din țară care a fost construită ca o insulă. Deservea două țări și Ceaușescu a acoperit-o cu apă
Singura gară din țară care a fost construită ca o insulă. Deservea două țări și...
×