Cresc prețurile la lactate! Cât vor costa un kilogram de brânza telemea

Cresc prețurile la lactate! Cât vor costa un kilogram de brânza telemea

Prețul brânzei telemea proaspătă de oaie ar urma să crească cu peste 10%, până la Paște. Majorarea vine după ce ministerul Agriculturii le-a înjumătăţit subvenţia fermierilor, în contextul în care prețului cerealelor şi al medicamentelor pentru animale au fost deja majorate.

Anul trecut, li se oferea un ajutor de circa 20 de lei pe cap de animal crescătorilor de oi și capre, însă anul acesta ei vor primi doar 10 lei.

O consecință logică

Astfel, după ce plafonul pentru subvenţiile plătite din bugetul naţional a fost înjumătăţit, fermierii deja anunță scumpiri ale produselor cu cel puțin 10%.

„Scumpirea este o consecință logică și datorită faptului ce cerealele s-au scumpit și datorită faptului că medicamentele s-au scumpit. (…)

Faptul că în plină pandemie și în plină criză înjumătățești acei bănuți care oricum erau foarte puțini mie mi se pare o atitudine anti-românească”, a declarat președintele Asociației Crescătorilor de Ovine din județul Alba, citat de Horia Moruțan.

Cu alte cuvinte, dacă acum un kilogram de telemea proaspătă de oaie costă la poartă fermei în jur de 18 lei, până de Paşte preţul va ajunge la 20 de lei, susțin reprezentanţii Asociaţiei crescătorilor de ovine şi caprine Mărginimea Răşinari, citat de Gandul.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!