Mihai Bendeac și Gabi Tamaș, la un pas de bătaie: “Amândoi ne-am îmbătat foarte tare. Ne-am dat tricourile jos și…” Cine a aplanat conflictul

Mihai Bendeac și Gabi Tamaș au fost la un pas de bătaie, în urmă cu mai mulți ani, în Centrul Vechi al Capitalei. Cei doi consumaseră alcool peste măsură, iar la un moment ambii și-au dat tricourile jos pentru a-și împărți pumni. Au fost, din fericire, calmați de bodyguarzii clubului unde se aflau.

Ambii erau sub influența băuturilor alcoolice, iar fundașul, cunoscut pentru faptul că este mai impulsiv, nu a ezitat să-l provoace pe actor la o luptă corp la corp.

“Era cinci dimineața, eram în Centrul Vechi, în «Vintage». Eu mă îmbătasem foarte tare, el se îmbătase foarte tare și știu că la un moment dat și-a dat tricoul jos și-a zis: «Hai să ne batem!». Cred că eram cu o fată, o colegă, care i-a spus ceva, el i-a răspuns urât și atunci mi-am dat și eu tricoul jos. Era o diferență între cum arăta Gabi Tamaș și cum arătam eu. Ha, ha, ha! Au intervenit bodyguarzii și ne-am despărțit amiabil până la urmă”, a povestit Mihai Bendeac pentru GSP.

Mihai Bendeac, impresionat de Gabi Tamaș: “Cât beam eu două shoturi, el bea zece”

În continuare, Mihai Bendeac a recunoscut că Gabi Tamaș este un adevărat campion când este vorba de cantitatea de alcool pe care o consumă. Asta în condițiile în care nici actorul nu ar fi un novice.

“Pe mine m-a fascinat… Eu când ies beau foarte mult. Beau mult, mult. Adică, într-o seară am numărat și am băut 38 de shoturi. Ăla a fost un record filmat. Atunci am băut și eu tot shoturi. Cât beam eu două shoturi, Tamaș bea zece. Adică era… Am zic, vezi domne, ce înseamnă totuși profesionistul! Un mare profesionist. Un mare profesionist! Ha, ha, ha! Și la băutură, și la fotbal”, a mai spus Mihai Bendeac.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...