Il mai ții minte pe Ioan Isaiu? Cu ce se ocupă actorul după ce a renunțat la telenovele

Il mai ții minte pe Ioan Isaiu? Cu ce se ocupă actorul după ce a renunțat la telenovele
Il mai ții minte pe Ioan Isaiu? Cu ce se ocupă actorul după ce a renunțat la telenovele

A fost protagonistul celor mai urmărite telenovele românești, dar acum a intrat într-un con de umbră. Sau, cel puțin, așa pare. Ioan Isaiu căci despre el este vorba, a renunțat la actorie și a decis să meargă pe un alt drum. Are legătură tot cu arta, dar

Inițial, Ioan Isaiu  a fost chelner, apoi a devenit manager de restaurant, după a făcut un master în marketing management și a decis să plece în Singapore. A cunoscut un domn de origine malaysiană și a pus bazele propriei firme de impresariat artistic.

A organizat numeroase concerte cu artiști printre care s-au numărat Sting, Shakira și Kylie Minogue, promovând totodată artiști români în Asia. Tot atunci i-a prezentat publicului de acolo pe Sistem, Senzor și Amadeus.

Însă a cunoscut succesul în anii 2000, când a bifat cele mai importante roluri din telenovele care erau foarte urmărite la vremea respectivă: Secretul Mariei (2005), Îngerașii (2008), Aniela (2009) și Iubire și onoare (2011).

CITEȘTE ȘI O MAI ȚII MINTE PE JENNIFER DUMITRAȘCU DIN „ÎNGERAȘII”? CUM ARATĂ LA 19 ANI

Cu ce se ocupă acum Ioan Isaiu

De aproape trei ani s-a reîntors la Cluj și a reluat colaborarea cu Teatrul Național, fiind implicat și in mișcarea de teatru de club alături de Sorin Misirianțu.

„Am abandonat actoria și am suferit enorm, pentru că este profesia mea de suflet, iar întoarcerea a fost simplă, fără niciun regret. Cred că așa a vrut destinul, să am niște întâlniri care au devenit o afacere.

Apoi profesia m-a făcut să am alte întâlniri care m-au determinat să mă reîntorc la actorie. Trecerile au fost bruște de fiecare dată, dar fără vreo părere de rău’, mai spunea actorul.

VEZI ȘI ADELA POPESCU, PUSĂ LA ZID DE FANI! CE MESAJ LE-A TRANSMIS RADU VÂLCAN CELOR CARE I-AU JIGNIT SOȚIA

Sursă foto: facebook.com & Acasă TV
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Gandul.ro
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!