Ce salariu lunar îi plăteau Andra și Cătălin Măruță bonei filipineze a copiilor lor

Ce salariu lunar îi plăteau Andra și Cătălin Măruță bonei filipineze a copiilor lor

Șapte ani la rând, Cătălin și Andra Măruță au avut alături, în familia lor, o bonă filipineză. Cuplul a îndrăgit-o din prima clipă, motiv pentru care au și învățat-o să vorbească limba română.

În anul 2014, Cătălin Măruță îi plătea filipinezei un salariu de o mie de euro pe lună. De atunci, desigur, alăturându-se și micuța Eva, prețul este posibil să fi crescut, dat fiind faptul că tânăra a petrecut mult timp în familia acestora. În prezent, însă, bona filipineză nu mai face parte din familia lor.

„Am aceeași bonă, de cinci ani în casă, e filipineză și face deja parte din familia noastră. L-a îngrijit prima dată pe David. Acum este bonă pentru amândoi, dar se ocupă mai mult de Eva acum. Numai când băiețelului meu îi este foarte dor de ea și îi zice “hai stai și cu mine puțin”, atunci eu rămân cu fata și stă ea cu fiul meu”, a dezvaluit cantăreața, în anul 2016.

CITEȘTE ȘI: Ce outfit simpatic și-a ales Eva Măruță pentru ultima serbare la grădiniță: “În curând, începe școala!”

Când timp se aflau departe de casă, când au filmat pentru emisiunile de televizune pe care le-au pregătit sau au avut şedinţe foto sau au mers în concerte şi turnee, Cătălin (43 de ani) şi Andra Măruţă (34 de ani) au avut acasă un ajutor de nădejde.

Deși învățase limba română, bona a avut obligaţia, atunci, de a vorbi cu micuţul David (3 ani) doar în limba engleză.

„Bona filipineză face deja parte din familie şi este mai mereu prezentă alături de soţii Măruţă. Se înţelege bine cu David şi, de multe ori când ies în parc, se joacă împreună”, a povestit un apropiat al fmailiei Măruță în urmă cu șapte ani.

VEZI ȘI: Cum se înțeleg Andra și Cătălin Măruță după 13 de căsătorie: „Nu trebuie să ne „păzim!”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce frumoasă e fiica Marinei Almășan, stabilită la Paris! Zici că-i actriță franțuzoaică: „Și-a ales o viață departe de ochii lumii”
Click.ro
Ce frumoasă e fiica Marinei Almășan, stabilită la Paris! Zici că-i actriță franțuzoaică: „Și-a ales o viață departe de ochii lumii”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
go4it.ro
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Fostul premier Marcel Ciolacu transmite un mesaj în ziua consultărilor de la Cotroceni: „Sper ca săptămâna aceasta să avem Guvern”
Gandul.ro
Fostul premier Marcel Ciolacu transmite un mesaj în ziua consultărilor de la Cotroceni: „Sper ca săptămâna aceasta să avem Guvern”
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”