Eșec digerat greu de Șumudică!

Eșec digerat greu de Șumudică!

Marius Șumudică, antrenorul principal al CFR Cluj, a digerat cu greu eșecul din Supercupa României cu Universitatea Craiova, meci cedat de campioană la loteria penalty-urilor cu 4-2.

„Șumi” a spus că după aspectul jocului echipa sa ar fi trebuit să se impună în timp regulamentar, afirmând că deznodământul Supercupei a fost nedrept.

„Astea sunt legile fotbalului, dar e o prostie din punctul meu de vedere (n.r. – stabilirea învingătoarei prin lovituri de departajare). E a doua finală pe care o pierd la lovituri de departajare, am mai pierdut una în Cupa României cu FC Voluntari. Acum pierd Supercupa după un joc în care Craiova nici n-a ajuns la poartă. Nu a avut nicio situaţie de a marca, noi am avut o sumedenie. Nu ocazii mari, dar am avut situaţii. Nu le-am gestionat însă bine. Rezultatul e nedrept, a fost decis de această loterie a penalty-urilor. Ei au fost mai inspiraţi la penalty-uri şi au câştigat. Dar o echipă care se bate la titlu anul ăsta nu a avut nicio şansă de a înscrie cu noi azi. Azi au fost naşii… dar vedem la sfârşitul campionatului, când se trage linie, cine sunt naşii”, a declarat Marius Şumudică.

Totodată, tehnicianul a afirmat că elevii săi trebuie să treacă cât mai repede peste eșecul ratării acestui trofeu și să se axeze pe jocurile care vor urma în preliminariile Champions League dar și în Liga 1, noul campionat urmând a debuta, joi, 15 iulie.

„Este un trofeu, îmi pare rău că nu l-am câştigat, dar pe mine mă interesează să mergem cât mai departe în cupele europene. Noi dacă azi câştigam Supercupa doar o puneam în vitrina clubului, dar material nu câştigam absolut nimic. Banii se fac din competiţiile europene, iar eu sunt angajat să aduc bani. Există o dezamăgire, e clar, ăsta e momentul pe care îl trăim acum şi trebuie să trecem peste el. Dar eu în 2 zile trebuie să-i aduc pe jucători cu picioarele pe pământ, pentru că returul cu Borac Banja Luka nu va fi deloc uşor. Acolo trebuie să luptăm, să ţinem de rezultat cu dinţii pentru că avem două goluri avans”, a conchis Marius Şumudică.

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Click.ro
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Gandul.ro
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute