Mesajul scris de Smiley pe internet a stârnit reacții neașteptate: ”Nu mai poți altfel s-o uzi?”

Gina Pistol și Smiley au devenit părinți pe 9 martie

Pe rețelele de socializare, Smiley a postat un mesaj în dreptul unei imagini, iar comentariile au curs imediat! Ce reacții neașteptate au avut internauții la postarea artistului?

Smiley a postat pe rețelele de socializare o imagine în care apare în grădină, în timp ce udă gazonul. În dreptul fotografiei, cântărețul a notat și un mesaj comic: ”Așa o ud pe Gina în ultimul timp”. La postare, internauții au reacționat imediat, mulți dintre ei gândindu-se la ”prostioare”.

”Mi se pare mie sau mâna ta dreaptă e mai puternică în ultimul timp???”, ”Numai eu m-am gândit aiurea????”, ”Smiley s-a făcut spălător de pistoale! ?”, ”Bună asta!☝️?”, „Nu mai poți altfel s-o uzi? ???”, ”Vorbe cu tâlc”, ”Să te gândești la o strategie pentru iarna care vine. Atunci va fi și mai greu să o uzi. ?”, ”Bine si așa… decât deloc??”, „Tu-ți dai seama ce norocoasă e??”, ”După posibilități”, ”Așa de curând? Mă așteptam la asta dar după vreo cel puțin 10 ani de stat împreună… nasol omule ????? Salve ?”, sunt o parte din mesajele pe care Smiley le-a primit la postarea de pe social media. Pe de altă parte, postarea de pe rețelele de socializare a strâns aproape 20.000 de aprecieri în doar trei ore.

Smiley și Gina Pistol, o familie de vis

De-a lungul timpului Smiley și Gina Pistol au fost extrem de discreți cu relația lor și au ținut-o departe de ochii curioșilor și aceeași rețetă pare că o aplică și în cazul micuței Josephine. Deși cei doi postează în mediul online câteva momente din viața de părinți, nu i-au dezvăluit până acum fața cele mici. Internauții sunt curioși și vor să o cunoască și ei pe fetiță și nu ezită să îi întrebe pe cei doi când îi vor dezvălui chipul.

Gina Pistol a răspuns curiozității tuturor și a făcut câteva precizări pe această temă. Vedeta a mărturisit că pentru moment nu consideră că ar trebui să facă acest lucru. Cu toate acestea, proaspăta mămică a încercat să le facă internauților pe plac și a dezvăluit cu cine seamănă cea mică.

Sursă foto: arhivă CANCAN

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Prosport.ro
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marcel Ciolacu ar fi renunțat la nunta cu Sorina Docuz după scandalul ținutelor de lux de la botezul copilului lui Alfred Simonis
Click.ro
Marcel Ciolacu ar fi renunțat la nunta cu Sorina Docuz după scandalul ținutelor de lux de la botezul copilului lui Alfred Simonis
Cât ar fi costat, de fapt, blana purtată de Sorina Docuz la botezul fiului lui Simonis
Digi 24
Cât ar fi costat, de fapt, blana purtată de Sorina Docuz la botezul fiului lui Simonis
Măsuri disperate în Rusia, după ce Ucraina a aruncat în aer centrele de date. Decizia luată de cel mai mare furnizor de internet
Digi24
Măsuri disperate în Rusia, după ce Ucraina a aruncat în aer centrele de date. Decizia luată de cel mai mare furnizor de internet
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Tucker Carlson susține că prim-ministrul Israelului, Netanyahu, face presiuni asupra lui Trump pentru a lansa un atac nuclear asupra Iranului. „Bibi îl sună în fiecare zi pentru asta”. Ce oficiali americani s-ar opune planului
Gandul.ro

Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat
Mediafax Spania
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat