Radu Vâlcan şi Adela Popescu şi-au anulat vacanţa. Motivul pentru care prezentatorul TV a luat această decizie

Radu Vâlcan și Adela Popescu formează unul dintre cele iubite cupluri din showbiz. În curând cei doi vor împlini 6 ani de când au spus „Da”, iar cu această ocazie, prezentatorul TV a vrut să îi facă partenerei sale o surpriză. Lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată, iar în loc să ajungă la Roma, cuplul a ajuns la Dobrușa.

Soțul Adelei Popescu a vrut să o surprindă pe vedeta noastră cu o escapadă romantică. Blondina a aşteptat cu sufletul la gură această vacanţă, însă planurile s-au schimbat pe ultima sută de metri.

Într-un video publicat pe pagina sa de Instagram, Radu Vâlcan a explicat ce s-a întâmplat. Se pare că un eveniment important le-a anulat planurile de concediu.

„Avea și Adela nevoie de o ieșire, dar nu ne-am mai dus la Roma. Păi cum să mergem la Roma când astăzi avem un eveniment important, de familie, la Dobrușa?

Ca să ajungi la Dobrușa, trebuie să treci prin Mădulari, Măciuca, apoi parcurgi Lungești, Crețeni și așa mai departe și ajungi la Dobrușa. Deci nu e glumă, localitățile astea chiar există și chiar în ordinea asta”, au spus cei doi pe Instagram.

Adela Popescu și Radu Vâlcan se pregătesc de botez

Adela și Radu sunt cât se poate de organizați în rolul de părinți, în condițiile în care au doi copii mici și un bebeluș acasă, aceştia au reușit să pună la punct cele mai importante detalii ale botezului micuțului Adrian. Data și locația au fost deja alese de vedetă și soțul ei.

CITEŞTE ŞI: CE ÎI REPROŞEAZĂ ADELA POPESCU LUI RADU VÂLCAN. FOSTA PREZENTATOARE TV A FĂCUT TOTUL PUBLIC: „E DE DATORIA LUI DE TATĂ SĂ…”

Totodată, vedeta a menționat că va fi un eveniment restrâns, astfel că nu va dura foarte mult să trimită invitațiile.

„Ne pregătim de botez. Știm locația, știm florile, știm ziua, știm biserica. Nu știm ținutele, nu știm orele. După ce punem la punct chiar toate detaliile vor afla și invitații că sunt invitați. Vreau să facem o invitație oficială … o vom trimite pe WhatsApp și vom și suna că nu suntem așa de mulți”, a pecificat Adela Popescu într-un InstaStory

 

Sursă foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Click.ro
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Victor Ponta amenință USR și declară război deschis partidului condus de Dominic Fritz: „Acești viruși băgați din străinătate care ne rod țara / ne luptăm cu ei și până la urmă o să-i gonim din țară”
Gandul.ro
Victor Ponta amenință USR și declară război deschis partidului condus de Dominic Fritz: „Acești viruși băgați din străinătate care ne rod țara / ne luptăm cu ei și până la urmă o să-i gonim din țară”
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!