Alte două localități din jurul Capitalei sunt restricționate! Care sunt noile măsuri impuse în Snagov și Ciorogârla

Alte două localități din jurul Capitalei sunt restricționate! Care sunt noile măsuri impuse în Snagov și Ciorogârla

Alte două localități din România sunt restricționate, după ce numărul de persoane infectate cu noul coronavirus a crescut. De data aceasta este vorba despre Snagov și Ciorogârla, două localități din Ilfov.

Autoritățile impun noi restricții în două localități din jurul Capitalei. Este vorba despre comunele Snagov și Ciorogârla, din județul Ilfov. Potrivit cifrelor, rata de incidență la prima comună, calculată la 14 zile, este de 2,73 la mia de locuitori, iar pentru Ciorogârla, rata de incidență a ajuns la 2,14 la mia de locuitori. Autoritățile au decis ca restricțiile să se aplice din data de 9 septembrie 2021.

În aceste comune, autoritățile au interzis organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, cu unele excepții.

Cetățenii trebuie să poarte masca de protecție

Masca de protecție trebuie purtată în spațiile publice, piețe, târguri, în stațiile pentru transportul în comun, dar și în spații comerciale și în mijloacele de transport în comun, dar și la locul de muncă. Masca este obligatorie și pe o rază de 50 m în jurul unităților de învățământ, pentru persoanele care staționează în acest perimetru, începând cu data de 13 septembrie 2021. Competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul localităților Snagov și Ciorogârla cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanțe de minimun 1 metru între persoane.

În spațiile închise sau deschise competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul localităților Snagov și Ciorogârla cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii nr. 310/708/2021, emis în temeiul art.43 şi al art.71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Activităţile instituţiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în aer liber se pot desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie.

Citește și DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE REVINE, IAR MAGAZINELE SE ÎNCHID LA ORA 18! LOCALITATEA DIN ROMÂNIA UNDE AUTORITĂȚILE AU IMPUS, DIN NOU, RESTRICȚII

Număr restricționat de participanți la nunți și botezuri

Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive) cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în exterior sau maximum 100 de persoane în interior, cu respectarea normelor de protecţie sanitară. Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, cu test negativ sau care au fost bolnave.

Activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 05:00-02:00. Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea spaţiului şi în intervalul orar 5,00-2,00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Sursă foto: Pixabay

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Alessandra Ambrosio, apariție răvășitoare la 45 de ani. Cum s-a fotografiat "îngerașul" Victoria's Secret în vacanța în Bali
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Alessandra Ambrosio, apariție răvășitoare la 45 de ani. Cum s-a fotografiat "îngerașul" Victoria's Secret în vacanța în Bali
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Claudia Pătrășcanu, în lacrimi la poarta fostului soț! Artista a mers să-și vadă fiul, dar a fost refuzată: „Mami te iubește mult!”
Click.ro
Claudia Pătrășcanu, în lacrimi la poarta fostului soț! Artista a mers să-și vadă fiul, dar a fost refuzată: „Mami te iubește mult!”
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Digi 24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
go4it.ro
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Go4Games
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Dragoș Benea, coordonatorul PSD al proiectului de reformă teritorială, anunță în exclusivitate pentru Gândul cele șase criterii care vor sta la baza redesenării hărții României
Gandul.ro
Dragoș Benea, coordonatorul PSD al proiectului de reformă teritorială, anunță în exclusivitate pentru Gândul cele șase criterii care vor sta la baza redesenării hărții României
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi