Doliu în presa din România. Alexandru Sassu, fostul șef al TVR, a murit

Doliu în presa din România. Alexandru Sassu, fostul șef al TVR, a murit

Presa din România este în doliu după ce Alexandru Sassu, fostul șef al TVR, a încetat din viață. Acesta avea 66 de ani și a participat activ la Revoluția din 1989.

Alexandru Sassu și-a dat ultima suflare pe patul unui spital, unde era internat de mai multe luni din cauza unor probleme medicale. Vestea a venit ca un șoc pentru cei care l-au cunoscut.

După Revoluția din 1989, Alexandru Sassu a intrat în politică. Aflat pe listele Partidului Democrat, a fost ales deputat în legislatura 1992-1996. Apoi, în legislatura 1996-2000 a fost deputat PD de București.

(VEZI AICI: DOLIU ÎN PRESĂ. A MURIT JURNALISTUL MIHAI DOLINSCHI. A FOST GĂSIT FĂRĂ SUFLARE ÎN LOCUINȚA SA)

A continuat în politică și în legislatura 2000-2004 a fost ales deputat de Timis, tot de pe listele PD. Din 2 septembrie 2007, Alexandru Sassu a fost numit în funcția de președinte – director general al TVR. După ce a plecat din televiziunea publică, a condus mai multe grupuri private de media.

“Colaborarea mea cu SRTV a avut la bază o înţelegere privind redresarea reală şi solidă a acestei instituţii. Înţelegerea prevedea ca, împreună cu preşedintele director general al SRTV să depun toate eforturile pentru a creiona un proiect viabil şi sustenabil care să facă posibilă redresarea SRTV”, a notat, la momentul respectiv, Alexandru Sassu în demisie.

În ultima parte a vieții a fost invitat în platourile televiziunilor ca analist politic.

Alexandru Sassu, fostul șef al TVR, a murit. Victor Ciutacu: “S-a dus unul dintre cei mai mișto colaboratori pe care i-am avut”

Cunoscutul jurnalist Victor Ciutacu a scris pe o rețea socială un mesaj după ce a aflat de decesul lui Alexandru Sassu.

”S-a dus unul dintre cei mai mișto colaboratori pe care i-am avut. Politician pe vechi, ștaif, clasă, altceva decât sărăciile care populează azi ecranele. Dumnezeu să-l odihnească!”, a fost mesajul transmis de Victor Ciutacu.

(NU RATA: DOLIU ÎN PRESA ROMÂNEASCĂ! O JURNALISTĂ A MURIT LA DOAR 42 DE ANI)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Viorel Păunescu, condus pe ultimul drum! Gigi Becali, George Copos și nume mari din fotbal au adus coroane la biserică. Sute de suporteri și-au luat rămas-bun
Click.ro
Viorel Păunescu, condus pe ultimul drum! Gigi Becali, George Copos și nume mari din fotbal au adus coroane la biserică. Sute de suporteri și-au luat rămas-bun
„Este un risc inacceptabil”. Pentagonul pregătește bazele militare de pe teritoriul SUA pentru un război de amploare
Digi 24
„Este un risc inacceptabil”. Pentagonul pregătește bazele militare de pe teritoriul SUA pentru un război de amploare
Un pensionar din Gorj a obținut în instanță decontarea integrală a costurilor unei operații cu robotul chirurgical la o clinică privată
Digi24
Un pensionar din Gorj a obținut în instanță decontarea integrală a costurilor unei operații cu robotul chirurgical la o clinică privată
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
go4it.ro
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Iarna își intră în drepturi pe Transfăgărășan. Ninge abundent în zona montană
Gandul.ro
Iarna își intră în drepturi pe Transfăgărășan. Ninge abundent în zona montană
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute