Marcel Ciolacu: ”Avem cel mai îndrăzneț procent din PIB pe investiții, 7%. Avem bani pentru toate majorările de pensii și salarii pe care le-am promis”

Marcel Ciolacu: ”Avem cel mai îndrăzneț procent din PIB pe investiții, 7%. Avem bani pentru toate majorările de pensii și salarii pe care le-am promis”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că sunt bani pentru toate măsurile sociale și economice pe care Guvernul le va implementa în următoarea perioadă. De asemenea, investițiile asumate de noul Guvern de coaliție reprezintă un punct important al programului de guvernare – 7% din PIB.

„Există două abordări diferite. Există acești bani! Avem totuși și cel mai îndrăzneț procent din PIB, 7%, pe investiții. Aud porcăria „de unde bani”, de 30 de ani. La bugetari nu s-a mărit nimic în acest moment. E la salariul minim”, a afirmat Ciolacu, notează GÂNDUL.

Liderul PSD a precizat că măsura salariului minim prin care un angajator nu mai poate ține un angajat mai mult de doi ani pe salariul minim pe economie a fost adoptată pentru a descuraja această modalitate pe care mulți dintre angajatori o adoptă. „Ori califici omul, ori găsești altă soluție”. Totodată, el a afirmat că a fost introdus a 13-a indemnizație pentru „persoanele mai puțin norocoase”.

„Am venit cu măsura la salariul minim să fie pentru 24 de luni. Nu se mai poate așa ceva! 1,9 milioane de români în zona privată pe salariul minim. Ori califici omul, ori găsești altă soluție. Am venit cu pachet între 16-24 ani, șomajul, cei mai afectați sunt tinerii și persoanele între 55-65 de ani. Am venit pe persoanele nu la fel de norocoase ca și noi, cu a 13-a indemnizație pe ianuarie”, a precizat Marcel Ciolacu.

”Povestea că trebuie să-i condamnăm e o tâmpenie”

Președintele Camerei Deputaților a anunțat că măsurile sociale pe care PSD le-a introdus în programul de guvernare vine și în sprijinul pensionarilor, „80% din pensionari au pensii sub 2.000 de lei”.

„Am venit și cu pensionarii. 80% din pensionari au pensii sub 2.000 de lei. Povestea că trebuie să-i condamnăm e o tâmpenie. Trebuie să ne uităm la cifrele reale. Media PIB europeană pentru pensii e 12%. Eu nu mai suport ineficiența unui guvern, să spui că nu ai venituri”, a afirmat Ciolacu.

Marcel Ciolacu a spus că este necesar să fie implementate reforme prin care colectarea să crească. El a precizat că a trecut în programul de guvernare un proiect pe care Ungaria l-a implementat – „radarul mărfurilor” – prin care se va urmări fiecare marfă care trece prin vamă.

„35% din TVA-ul din România nu se colectează. Avem cea mai mare rată din UE. Au fost schimbați șefii la ANAF. Trebuie făcute reforme în sistem. În Ungaria au făcut „radarul mărfurilor”. Am trecut și noi în programul de guvernare. Se urmărește fiecare marfă, în Ungaria a durat opt luni implementarea. Avem o problemă cu veniturile de la vamă”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Elena Cârstea Muttart, mesaj pentru către Horia Brenciu. Gestul făcut de artist care a supărat-o crunt: „Lumea nu se schimbă”
Click.ro
Elena Cârstea Muttart, mesaj pentru către Horia Brenciu. Gestul făcut de artist care a supărat-o crunt: „Lumea nu se schimbă”
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
Gandul.ro
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!