Gaz Metan, depunctată din nou din cauza datoriilor!

Gaz Metan, depunctată din nou din cauza datoriilor!

Formația Gaz Metan Mediaş a fost sancţionată din nou de Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) pentru datoriile neachitate către foși antrenori, și conducători.

După ce miercuri a pierdut două puncte din cauza neachitării datoriilor către foștii jucători Sergiu Popovici și Alexanndru Munteanu, zi în care și Academica Clinceni a fost penalizată cu două puncte pentru datoriile restante faţă de Marius Cioiu, ardelenii au mai primit o lovitură. Comisia a decis să le mai retragă medieșenilor încă opt puncte, pentru datoriile neplătite faţă de Mircea Diaconescu (fost analist video al clubului), Mihai Teja (antrenor principal), Eusebiu Tudor (antrenor secund) şi Ioan Mărginean (preşedinte), ajungâng la -11 puncte în play-out-ul Ligii 1.

„În baza art. 85 din RD coroborat cu art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal sancţionarea CS Gaz Metan Mediaş cu scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 puncte pentru perioada 06.03.2022 – 21.03.2022”, se arată în comunicatul Comisiei de Disciălină a FRF.

Cu -11 puncte în dreptul lor în clasament, ardelenii sunt virtual retrogradați în Liga a 2-a.

Clasament play-out Liga 1
1 FC Botoșani – 29 puncte
2 Rapid – 26 puncte
3 Sepsi OSK – 24 puncte *)
4 UTA – 23 puncte
5 „U” Craiova 1948 – 21 puncte *)
6 Chindia -19 puncte *)
7 CS Mioveni – 18 puncte *)
8 Dinamo – 10 puncte *)
9 Academica – 5 puncte **)
10 Gaz Metan – -11 puncte **)
*) echipe care au beneficiat de rotunjirea de 0.5 puncte
**) echipe depunctate din cauza datoriilor

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Click.ro
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Gandul.ro
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute