Marcel Ciolacu, mesaj pentru Kamala Harris: ”România se află acum în prima linie a democrației occidentale”

Marcel Ciolacu, mesaj pentru Kamala Harris: ”România se află acum în prima linie a democrației occidentale”

Kamala Harris – vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii – a efectuat o vizită în România, iar președintele PSD Marcel Ciolacu, întâlnindu-se cu oficialul american, i-a transmis mesajul că România ”se află acum în prima linie a democrației occidentale ”.

România va proteja ”valorile democratice”, a precizat Marcel Ciolacu, contând pe sprijinul SUA în această luptă pentru protejarea democrației occidentale după invadarea Ucrainei de către armata Federației Ruse, notează GÂNDUL.

”România se află acum în prima linie a democrației occidentale și contăm pe sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru a o apăra împreună. Acesta este mesajul principal pe care i l-am transmis astăzi doamnei vicepreședinte al SUA, Kamala Harris, pe care am asigurat-o de deplinul nostru angajament în protejarea valorilor noastre democratice și a intereselor de securitate pe care națiunile noastre le au în calitate de aliați NATO.

În același timp, trebuie să fim conștienți că ceea ce se întâmplă în Ucraina are un impact direct asupra noastră, a tuturor. Lumea s-a schimbat, iar noi ne confruntăm cu o nouă realitate. Acest lucru înseamnă noi provocări pentru poporul nostru, pentru economia noastră și pentru structura noastră socială”, scrie Marcel Ciolacu în mediul online.

”Românii sunt gata să ajute în acest moment dificil”

Refugiații ucraineni vor fi sprijiniți de România, a mai transmis liderul PSD, iar parteneriatul strategic dintre SUA și România trebuie ”dezvoltat”.

Sunt absolut necesare ”investiții americane în energie, apărare, comerț și sectoarele financiare”, i-a mai spus Marcel Ciolacu vicepreședintelui SUA, Kamala Harris.

”Vom continua să sprijinim refugiații care ajung în țara noastră, dar trebuie să ne gândim și la familiile noastre și la copiii noștri. De aceea, parteneriatul nostru strategic trebuie să fie dezvoltat și să includă o cooperare economică mai puternică. Investiții americane în energie, apărare, comerț și sectoarele financiare sunt absolut esențiale.

Românii sunt gata să ajute în acest moment dificil, dar avem nevoie de întregul sprijin și suport din partea partenerilor noștri pentru ca impactul economic și social asupra țării noastre să fie cât mai redus”, a mai scris președintele PSD în mediul online, după întâlnirea cu Kamala Harris.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!