Se întâmplă azi, 15 aprilie! Legea pe care toți românii o așteptau

Se întâmplă azi, 15 aprilie! Legea pe care toți românii o așteptau
Sursă foto: Pixabay

Coaliția de guvernare a terminat draftul legii și îl va depune astăzi în Parlament. Actul normativ reprezintă o veste bună pentru toți cetățenii români și a fost așteptat ani până să ajungă realitate. 

Legea offshore va fi depusă la Parlament pe 15 aprilie și este legată de asigurarea independenței energetice a României. Dacă legea va fi aprobată, urmarea va fi că țara își va reduce dependența de importuri de gaz. 

Conform actului normativ, se va stabili un regim fiscal potrivit căruia 60% din venituri vor merge către statul român și 40% către investitorii care vor exploata gazele din Marea Neagră. (CITEȘTE ȘI: Celebra creatoare de modă ar fi fost „tradusă” de soțul mai tinerel, iar CANCAN.RO are toate detaliile! Visul frumos „barterat” s-a terminat?)

Ce presupune legea offshore 

Conform oficialilor guvernamentali, „Prezenta lege stabileşte unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi de abandonare, precum şi a lucrărilor/lucrărilor la sonde aferente operaţiunilor petroliere, desfăşurate de titularii de acorduri petroliere cu privire la perimetrele petroliere offshore şi onshore de adâncime, în conformitate cu prevederile acordurilor petroliere încheiate între titulari şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale”

Dacă legea offshore va trece de parlament și va fi aprobată, impozitul asupra veniturilor suplimentare va avea altă metodă de calcul. Astfel, de la data de 1 ianuarie 2023, indicele prețurilor de consum se va calcula astfel: 

15% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 85 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 100 lei/MWh

30% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 100 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 115 lei/MWh

35% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 115 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 130 lei/MWh

40% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 130 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 145 lei/MWh

50% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 145 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 160 lei/MWh

55% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 160 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 175 lei/MWh

60% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 175 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 190 lei/MWh

70% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 190 lei/MWh. (CITEȘTE ȘI: Toate femeile trebuie să știe asta! Cele 10 alimente care te ajută să topești grăsimile)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
Click.ro
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!