Anunţ incredibil despre pensiile românilor, de la Marius Budăi! Se întâmplă de pe 31 decembrie

Anunţ incredibil despre pensiile românilor, de la Marius Budăi! Se întâmplă de pe 31 decembrie
Anunț important în ceea ce privește pensiile românilor Sursă foto: Pixabay.com

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a dat câteva detalii importante în ceea ce privește stadiul procesului de recalculare al pensiilor. Oficialul de la muncă crede că nu vor exista întârzieri în acest proces și totul va fi gata până la 31 decembrie 2022. Despre ce este vorba, de fapt?

Marius Budăi a anunțat că mai bine de jumătate din dosarele de pensii din România au fost introduse în sistemul informatic. De asemenea, Ministrul Muncii este de părere că totul este în grafic și termenul anunțat de autorități va fi respectat.

CITEȘTE ȘI: CUM SE CALCULEAZĂ PENSIA. MESAJUL TRANSMIS DE ȘEFUL CNPP. CE TREBUIE SĂ ȘTII, DE FAPT

Recalcularea pensiilor va fi făcută după ce se va termina asistența tehnică cu Banca Mondială

Ministrul a declarat că peste jumătate din dosarele de pensii sunt gata. Mai exact, mai mult de 2,3 milioane de dosare sunt introduse într-un sistem informatic unde am separat perioadele contributive față de perioadele asimilate.

„Deja peste 2,3 milioane de dosare sunt introduse într-un sistem informatic unde am separat perioadele contributive față de perioadele asimilate, sporurile care nu au fost cu caracter permanent și nu au fost luate în calcul, față de sporurile care au fost luate în calcul, astfel încât noi, când terminăm asistența tehnică cu Banca Mondială, când terminăm acest contract cu Banca Mondială și acest contract de reformă, să putem imediat să trecem în recalculare”, a anunțat Marius Budăi, în cadrul unei emisiuni TV.

Care este termenul-limită pentru reevaluarea dosarelor de pensie

Întrebat despre termenul-limită pentru reevaluarea dosarelor și dacă totul este „în grafic”, Ministrul Muncii a spus că acesta este la sfârșitul anului 2022.

„31 decembrie 2022. Păi dacă suntem la nici jumătatea anului și deja peste jumătate din dosare sunt făcute, sper să ne apropiem. Să zicem că se va prelungi cu două săptămâni. Eu nu cred că se va prelungi, dar suntem acolo”, a mai declarat Marius Budăi pentru Realitatea Plus.

În urmă cu ceva timp, oficialul a spus anterior că există mai multe diferențe la aplicare, el făcând referire la stagiul de cotizare.

„Sunt diferenţe la aplicare şi din cauza indicelui de corecţie, dar şi dacă a ieşit pe Legea 19, dacă a ieşit pe Legea 263, la ce stagiu și s-a împărţit, alţii au avut 25, alţii au avut diferite stagii de cotizare la care li s-a împărţit. De aceea avem nevoie şi de aceea am scris Legea 127. Că s-a întrerupt cursul ei, că s-a trecut în PNRR”, a spus ministrul.

În ceea ce privește categoriile de stagii, este vorba despre stagiul asimilat și stagiul de contributitivitate, astfel încât fiecare pensie să fie luată în calcul într-un mod corect. Totodată, Marius Budăi a mai adăugat și că se va merge pe principiul legii care prevede o majorare anuală cu inflaţia.

VEZI ȘI: ANUNȚUL FĂCUT DE CNPP. MODIFICĂRI LA PENSIONARE. DE CÂND SE VOR APLICA

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!