Puțini români știu acest secret! Băutura de 1 leu care, consumată zilnic, previne demența

Puțini români știu acest secret! Băutura de 1 leu care, consumată zilnic, previne demența
Sursă foto: Pexels.com

Puțini români știu acest secret! Pe lângă toate explicațiile și sfaturile oferite de specialiștii din domeniu, există și un alt mod prin care poți preveni demența. Băutura costă un leu și, consumată zilnic, te-ar putea ajuta în acest sens.

Chiar dacă demența nu poate fi tratată, există, însă, metode care te pot ajuta să o previi. În primul rând, trebuie să știi faptul că demența apare odată cu înaintarea în vârstă și reprezintă un termen medical care este folosit pentru a numi deteriorarea capacității mintale.

Demența nu este pusă în categoria afecțiunilor, ci reprezintă un simptom asociat cu declinul memoriei. Aceasta este asociată cu boala Alzheimer, dar nu în toate cazurile. În plus, există mai multe tipuri de demență, printre care cel amintit anterior, Parkinson și demența vasculară.

Vezi și CE SĂ FACI CU PLICULEȚELE DE CEAI FOLOSITE. TRUCURILE PE CARE NU LE ȘTIAI

Băutura de 1 leu care, consumată zilnic, previne demența

Există, însă, o băutură pe care ai putea să o consumi zilnic și care te ajută să previi demența. Este vorba despre o băutură absolut banală, care costă puțin: ceaiul.

În condițiile în care consumi o cană sau două de ceai, în fiecare zi, organismul tău va putea fi protejat. Fie că optezi pentru ceai negru, fie că optezi pentru ceai alb sau verde, organismului tău îi vei aduce beneficii și îl vei proteja în fața anumitor afecțiuni sau boli, arată csid.ro.

De asemenea, este recomandat să ai și un stil alimentar sănătos.

Vezi și LA CE E BUN CEAIUL DIN COJI DE NUCĂ? DUPĂ CE VEI AFLA ASTA, NU LE VEI MAI ARUNCA NICIODADĂ

Ceaiul negru este benefic pentru organism

Ceaiul negru conține aminoacizi, uleiuri volatile, iod, vitaminele B1, B2, C, PP și K. Mai mult decât atât, are și zinc, calciu, crom, magneziu, fier, potasiu, fosfor și fluor.

Ceaiul negru te ajută să stimulezi circulația sângelui către creier, protejează tulburările sistemului digestiv, previne afecțiunile cardiovasculare și protejează împotriva bolii Parkinson. De asemenea, acesta te poate ajuta la slăbit.

Sursă foto: Pexels.com

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine este Monica Iagăr, fosta iubită a lui Cosmin Cernat. Fiica lor ar fi fost agresată de partenerul mamei sale
Click.ro
Cine este Monica Iagăr, fosta iubită a lui Cosmin Cernat. Fiica lor ar fi fost agresată de partenerul mamei sale
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Prim-ministrul Sloveniei, reproșuri către UE pentru anularea alegerilor din România. Janez Janša a transmis un mesaj în 10 puncte Uniunii Europene, iar situația din România este cap de listă
Gandul.ro
Prim-ministrul Sloveniei, reproșuri către UE pentru anularea alegerilor din România. Janez Janša a transmis un mesaj în 10 puncte Uniunii Europene, iar situația din România este cap de listă
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani