Chindia, rămâne fără victorie în SuperLigă: „Am fost corigenți la toate capitolele!”

Chindia, rămâne fără victorie în SuperLigă: „Am fost corigenți la toate capitolele!”

Chindia a rămas fără victorie și după cea de-a doua rundă a SuperLigii. După ce în prima etapă au cedat în Moldova duelul cu FC Botoșani, scor 3-2, târgoviştenii nu au reușit decât o remiză, scor 1-1 (1-1) pe „Ilie Oană” din Ploiești cu nou-promovata FC Hermannstadt.

Sibienii au deschis scorul prin Alexandru Oroian, acesta marcând dup doaă doar 66 de secunde, acesta fiind cel mai rapid gol din acest sezon. Băieții lui Adrian Mihalcea nu au acuzat șocul și au reușit să egaleze în minutul 9 prin fundaşul Daniel Celea (min. 9), cu o lovitură de cap, după o lovitură liberă, restabilind egalitatea pentru 1-1, rezultat care s-a menținut până la finalul jocului.

„Dacă meciul s-a terminat, încercăm să ne calmăm. Nu neapărat frustrare, dar e greu să pornești meciul de la 0-1. E a doua oară. Asta ține de concentrare, nu de altceva. Astăzi am fost corigenți la toate capitolele, determinare, atitudine, prospețime, nu am reușit să-i depășim. Poate doar la faze fixe, că am dat gol din fază fixă. Ăștia suntem, mergem înainte, vom încerca să ne comportăm mult mai bine. Încercăm să construim, nu-mi doresc doar un joc cu pasă lungă, dar astăzi nu ne-a ieșit. Cred că atunci când vom fi bine din punct de vedere fizic și mental, vom veni și rezultatele. Sunt câțiva jucători care au venit mai târziu, asta se vede, dar avem mare încredere în ei, cum e cazul lui Daniel Popa, el va redeveni un golgheter. Toate schimbările au fost făcute din rațiuni tactice”, a declarat Adrian Mihalcea, antrenorul principal al târgoviștenilor.

Runda viitoare, Chindia  va juca împotriva Farului, meci programat pe 29 iulie, de la ora 21:30, în timp ce FC Hermannstadt va primi la Mediaș pe 1 august de la ora 18:30 vizita FC Botoșani.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
Click.ro
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!