Ce a fost descoperit într-un tanc îngropat într-o pădure din Rusia

Ce a fost descoperit într-un tanc îngropat într-o pădure din Rusia

Un tanc a fost găsit îngropat sub pământ într-o pădure din Rusia. Trapele erau închise, iar bordul era găurit. Ce au descoperit cei care au deschis blindatul, a fost cutremurător. 

În interiorul tancului au fost găsite rămășițele unui soldat, care cel mai probabil a murit în urma unei explozii. Lângă el, au mai găsite o hartă cu un revolver cu glonț, poza iubitei sale și câteva scrisori netrimise. Una dintre ele a fost făcută publică, iar mesajul a fost unul care impresionează până la lacrimi.

Ce scria în scrisoarea găsită în interiorul tancului / (sursă foto: Pixabay)

(CITEȘTE ȘI: Unde a fost găsit submarinul lui Vladimir Putin. Belgodor transportă cea mai periculoasa armă a Rusiei)

Ce scria în scrisoare

Astfel, una dintre scrisori conținea un text extrem de emoționant pentru iubita lui. Acesta știa că nu va mai ajunge la ea și i-a lăsat o ultimă scrisoare în care i-a spus că o va iubi mereu.

„Salut, Varvara mea! Nu, nu ne vom întâlni. Ieri la prânz am bombardat încă o coloană nemțească. Un proiectil de-al fasciștilor a spart armura laterală a tancului nostru și a explodat înăuntru. În timp ce conduceam tancul spre pădure, Vasia a murit. Rana mea este severă…

L-am înmormântat pe Vasile într-o pădurice de mesteceni. Era un loc plin de lumină. Vasile a murit fără să reușească să-mi spună măcar un cuvânt, fără să-i transmită ceva frumoasei  Zoya și blonduței Măriuța, care seamănă cu o păpădie pufoasă.

Astfel din trei tanchiști a rămas doar unul. Am intrat în pădure pe înserate. Tovarășii noștri vor alunga dușmanul, care nu trebuie să umble pe câmpiile și prin pădurile noastre. Niciodată nu mi-aș fi trăit viața astfel, dacă nu erai tu, Varvara. Tu m-ai ajutat întotdeauna.

Probabil, cel ce iubește este mai blând cu oamenii. Îți mulțumesc, draga mea! Omul îmbătrânește, iar cerul este veșnic tânăr ca ochii tăi, pe care i-aș privi și admira într-una.

Ei niciodată nu vor îmbătrâni, nu se vor decolora.

Va trece timpul, oamenii își vor vindeca rănile și vor construi orașe noi, vor crește livezi și grădini noi. Va începe o altă viață, vor fi cântate alte melodii. Dar niciodată să nu uitați cântecul despre noi, despre cei trei tanchiști.

Vor crește copiii tăi. Tu iarăși vei iubi.

Iar eu sunt fericit că părăsesc această lume, având în suflet marea dragoste pentru tine.

Al tău, Ivan Kolosov!”, se arată în textul scrisorii.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Cum a fost răsfățată Simona Halep de ziua ei: „Arată bine”
Prosport.ro
Cum a fost răsfățată Simona Halep de ziua ei: „Arată bine”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Click.ro
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Siegfried Mureșan anunță negocieri cu Sorin Grindeanu pentru viitorul Guvern: „Cu cât mai repede, cu atât mai bine”
Gandul.ro
Siegfried Mureșan anunță negocieri cu Sorin Grindeanu pentru viitorul Guvern: „Cu cât mai repede, cu atât mai bine”
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!