Gheorghe, un tânăr de 19 ani din Caraș-Severin, s-a sinucis. Rudele sunt în stare de șoc: ”Drum lin spre cer, băiatul nostru frumos”

Gheorghe, un tânăr de 19 ani din Caraș-Severin, s-a sinucis. Rudele sunt în stare de șoc: ”Drum lin spre cer, băiatul nostru frumos”

La doar 19 ani, Gheorghe, un tânăr din Lupac, Caraș-Severin, a decis să îşi pună capăt zilelor cu o armă de vânătoare. Tragedia a avut loc în dimineaţa zilei de 30 octombrie. Rudele sunt în stare de șoc. Nimeni nu se aștepta ca băiatul să recurgă la un astfel de gest.

Potrivit reper24.ro, Gheorghe și-a petrecut ultima noapte alături de amicii săi, acasă la unul dintre ei, acolo unde ar fi consumat băuturi alcoolice. După miezul nopţii s-ar fi urcat la volan, pentru a merge într-o localitate învecinată, unde avea loc petrecerea de majorat a unui alt prieten. La un moment dat însă, tânărul a pierdut controlul volanului, iar mașina a părăsit partea carosabilă, a sărit peste un șanț de unde automobilul nu a mai putut fi scos, până a doua zi.

Deocamdată nu se știe dacă băiatul s-a speriat din cauza accidentului, iar panica acumulată cu decepția pe care o trăia l-au făcut pe Gheorghe să se sinucidă. La primele ore ale dimineţii, Gheorghe s-a dus în zona de intrare în fosta mină de la Lupac şi a apăsat pe trăgaci. A fost găsit de un unchi care i-a alertat familia.

CITEȘTE ȘI: TRAGEDIE ÎN DÂMBOVIȚA! MAMA COPILULUI DE 4 ANI, CARE S-A ÎNECAT ÎN PISCINĂ, S-A SINUCIS, LA CÂTEVA ORE DUPĂ CE FIUL EI A MURIT

Cei care l-au cunoscut susțin că tânărul nu avea vreun motiv să facă asta. Cu toate acestea, există și voci care spun că băiatul suferea din dragoste.

„Drum lin spre cer, băiatul nostru frumos și drag. Dumnezeu a vrut să vii la El. Te iubim enorm și nu te vom uita niciodată. La 19 ani ne-ai părăsit”, a scris familia pe pagina de Facebook.

Ce spun poliţiştii

„În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că tânărul de 19 ani, din comuna Lupac, a decedat ca urmare a unei răni pe care și-ar fi provocat-o prin împușcare, cu o armă de vânătoare deținută legal de un membru al familiei. Tânărul a fost găsit în zona haldei de steril din localitatea Lupac, în jurul orei 06:35, de un unchi al său. La domiciliul tânărului ar fi fost găsit un bilet în limba croată. În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă“, au transmis polițiștii de la IPJ Caraș-Severin.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Prosport.ro
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ilona Brezoianu rupe tăcerea despre „Te cunosc de undeva”. Ce s-a întâmplat după ce Pepe a dat bir cu fugiții?
Click.ro
Ilona Brezoianu rupe tăcerea despre „Te cunosc de undeva”. Ce s-a întâmplat după ce Pepe a dat bir cu fugiții?
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Digi 24
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Digi24
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Scandal în plenul Camerei Deputaților între Dan Tanasă de la AUR și Cosma Botond de la UDMR: ”În România, cine susține orice altceva decât limba română este un trădător ordinar de țară” / „Foaie verde ananas, papagal ai fost, papagal ai rămas”
Gandul.ro

Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat
Mediafax Spania
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat