După ce au semnat actele la Starea Civilă, Anda Adam și Yosif Eudor Mohaci se pregătesc de nuntă. „Vom organiza o super petrecere” 

După ce au semnat actele la Starea Civilă, Anda Adam și Yosif Eudor Mohaci se pregătesc de nuntă. „Vom organiza o super petrecere” 

De ceva timp, Anda Adam și Yosif Eudor Mohaci formează un cuplu. Cei doi s-au întâlnit întâmplător pe pârtia de ski, s-au plăcut și au pornit împreună pe drumul vieții. Acum, relația lor a ajuns într-un punct avansat, iar, în curând, va urma nunta. Cei doi au trecut, deja, pe la Starea Civilă și acum plănuiesc marea petrecere.

Cererea în căsătorie a fost făcut în urmă cu ceva timp în Cappadocia, iar la finalul anului trecut, Anda Adam și Yosif Eudor Mohaci au ajuns în fața ofițerului de Stare Civilă. În data de 23 decembrie, artista și partenerul ei au surprins pe toată lumea. Cei doi au mers la Starea Civilă și au semnat actele. Evenimentul a fost ținut departe de ochii curioșilor, însă, nu la fel se va întâmpla și cu nunta.

„Vrem să fim deciși și hotărâți în ceea ce privește petrecerea și nunta în sine, tocmai de aceea pentru că era final de an nu am vrut să ne grăbim și să facem lucrurile pe grabă, iar deocamdată am pus cozonacul la dospit și vedem ce idei trăsnite ne trec prin cap ca să planificăm și o nuntă așa cum ne dorim noi foarte tare”, a  declarat Anda Adam, potrivit spynews.ro.

(CITEȘTE ȘI: ANDA ADAM A FOST CERUTĂ ÎN CĂSĂTORIE, ÎNTR-UN CADRU DE POVESTE! CE MOMENT SPECIAL I-A PREGĂTIT IUBITUL. „AM PLÂNS DE BUCURIE…”)

Anda Adam, nuntă cu fast

Anda Adam și Yosif Eudor Mohaci încă nu au stabilit detaliile pentru cununia religioasă și petrecere de nuntă, însă știu sigur că evenimentul o să fie unul de amploare. Se pare că artista își dorește o petrecere ca la carte, la care toată „spuma” din peisajul monden o să fie invitată. Evenimentul va avea loc în România sau în Franța și se anunță unul exploziv.

„Suntem nehotărâți și indeciși, dar cu siguranță nu vom ține ascuns, nu vom face nuntă fără să anunțăm lumea, e un motiv de bucurie și o să vreau să invit toți oamenii din showbiz care îmi sunt prieteni, așa că nu va fi nimic pe ascuns pentru că ne dorim ca cei care ne sunt aproape să ne fie alături într-un moment ca acesta și la o super petrecere pe care o vom organiza”, a mai spus Anda Adam.

(VEZI ȘI: ANDA ADAM, MĂMICĂ PENTRU A DOUA OARĂ? DETALIUL CARE I-A PUS PE GÂNDURI PE FANII VEDETEI)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andreea Bălan, mesaj cu subînțeles? „Știi când o conexiune e reală sau când ceva nu e în regulă”
Click.ro
Andreea Bălan, mesaj cu subînțeles? „Știi când o conexiune e reală sau când ceva nu e în regulă”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
Digi24
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
go4it.ro
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
Gandul.ro
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!