Adevărul despre relația dintre Tzancă și Marymar. Dovada că s-a săturat și de bruneta focoasă!

Tzancă Uraganu și Alina Marymar se numără printre cele mai controversate cupluri din showbiz. De când sunt împreună, cei doi au fost dur criticați de fanii care știau că artistul are o relație cu Lambada, mama celor doi copii ai săi. Ei bine, amorezii au ignorat gurile rele și și-au trăit povestea de dragoste neîntrerupt, însă, se pare că de această dată, ceva „scârțâie” între ei. 

Manelistul și focoasa brunetă sunt plecați în vacanță, mai exact în Dubai, acolo unde trăiesc momente spectaculoase, dar se pare că au parte și de câteva experiențe neplăcute, după cum se arată pe platformele de socializare. Recent, a început să circule pe TikTok, imagini cu cei doi, în care Marymar este respinsă de Tzancă atunci când vrea să-l ia în brațe. Fanii au rămas uimiți, iar acum circulă zvonuri cum că manelistul s-ar fi săturat de brunetă.

Tzancă Uraganu i-a respins gesturile tandre iubitei sale, Marymar

A răsfățat-o, a luat-o cu el peste tot și i-a adus lumea la picioare, însă potrivit zvonurilor care au apărut pe rețelele de socializare, flacăra care arde în inima lui Tzancă pentru Marymar s-a cam …stins. În imagini, bruneta a fost surprinsă încercând să-l ia în brațe pe manelist, iar el a respins-o.

Se pare că nu din răutate, căci putem observa cum artistul o împinge râzând și nu pare că între ai ar fi fost conflicte sau tensiuni. Totuși, fanii sunt de părere că iubirea lor nu mai este atât de intensă ca la început, iar în ochii lor, cântărețul pare să se fi săturat de formele ei apetisante.

„Ce-ai făcut Tzancă, gata, te-ai săturat și de asta? Uitați-vă cum o respinge când ea vrea să-l ia în brațe”, a fost mesajul scris pe clipul video, publicat pe TikTok de un internaut.

CITEȘTE ȘI: TZANCĂ URAGANU A PUS OSUL LA TREABĂ! MANELISTUL, CU SHAORMA LA UȘA CLIENȚILOR! CUM A FOST SURPRINS ACESTA

Alina Marymar, respinsă de Tzancă Uraganu? (Sursă: Facebook)

VEZI ȘI:CÂT COSTĂ, DE FAPT, AUTORULOTA DE LUX CU CARE MERGE TZANCĂ URAGANU ÎN TURNEE. MANELISTUL A CHELTUIT O AVERE PE EA

După ce au văzut imaginile, internauții au luat cu asalt secțiunea de comentarii și și-au dat cu părerea în privința relației celor doi. Unii sunt de părere că gestul lui Tzancă a fost în spirit de glumă, în timp ce alții sunt convinși că relația cu bruneta nu va mai dura mult.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Prosport.ro
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rochiile și blănurile doamnelor din PSD, sub lupa designerilor: „Nu e chinchilla, e iepure!” Cât costă, de fapt, rochia cu oglinzi a Olguței Vasilescu?
Click.ro
Rochiile și blănurile doamnelor din PSD, sub lupa designerilor: „Nu e chinchilla, e iepure!” Cât costă, de fapt, rochia cu oglinzi a Olguței Vasilescu?
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Digi 24
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Digi24
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
George Simion anunță un protest pentru Călin Georgescu cu toți membrii AUR la București. Când va avea loc mitingul
Gandul.ro
George Simion anunță un protest pentru Călin Georgescu cu toți membrii AUR la București. Când va avea loc mitingul
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat
Mediafax Spania
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat